Viitorul realismului virtual

De vreo câțiva ani, modalitatea de relaxare și divertisment aflată în plină ascensiune este industria jocurilor video. Aducătoare de venituri zdravene, această nișă s-a transformat în scurt timp într-un fenoment de masă, care oferă o diversitate de produse pentru toate gusturile. Chiar și cei mai pretențioși pot găsi jocuri interesante care sa-i relaxeze sau să le pună la încercare inteligența și imaginația.

În acest context, sportul a fost și el serios băgat în seamă, tot mai multe discipline sportive având corespondent în lumea virtuală. Odată cu evoluția tehnologiei, modul în care jocurile sportive au evoluat s-a schimbat profund. Practic, la fiecare titlu lansat primim asigurări că jocul pe care îl vom butona cu entuziasm și voie bună ne va oferi cea mai realistă experiență de gaming de la inventarea memoriei RAM. 

Dar ceva lipsește. Parcă experiența nu e tocmai veridică. Undeva, în universul jocului, lucrurile par puțin neverosimile. Realismul duce lipsă de căteva elemente de căpătâi în perioada actuală, îndeosebi în jocurile video ce au ca subiect fotbalul. Mai exact lipsesc BLATURILE, PARIURILE ILEGALE și DOPINGUL. Așa ceva nu se poate! Lucrurile ar trebui remediate imediat. 

Sursa foto

Ar fi extraordinar ca în următoarele jocuri FIFA sau PES să ne putem dopa jucătorii astfel încât ei să nu obosească și să sprinteze continuu. De asemenea s-ar impune ca în seria Football Manager să fie introdusă posibilitatea blătuirii meciurilor, a coruperii arbitrilor și, cel mai important, ar trebui implementată oportunitatea de a se ajunge la comisii (sau chiar la TAS, de ce nu) pentru a căștiga un  meci la masa verde. Cred că mulți ar fi entuziasmați de astfel de inovații.

E adevărat că poate unii producători nu ar reuși să integreze perfect astfel de mecanisme, dar când printre cei vii mai există personaje precum Blatter, Berluscconi, Aulas, chiar și Mircea Sandu ori Mitică Brutărică, putem avea certitudinea că în maxim 2 ani vom vedea multe șpăgi (devenite ulterior blaturi) în lumea virtuală. Dacă îl luăm în calcul și pe venerabilul doctor Fuentes, forma fizică a jucătorilor pixelați este asigurată. Iar la final, pentru ca buzunarul virtual să fie asigurat, o vizită la bursa din Singapore alături de frații Sapina ar fi ideală pentru a învăța cum se poate paria "eficient". 

Ar mai merge adăugate poate și niște mecanisme de generare a unor scandaluri rasiste pe terenul virtual, dar asta poate peste câțiva ani, când Suarez și John Terry vor agăța ghetele în cui și vor avea timp pentru depănarea unor amintiri.

Omul negru

Când îl privim la televizor, nu pare foarte fioros. Am putea chiar spune că este un tip blând, zâmbitor, care nu ar face rău vreunei ființe. Pare o persoană calmă, în aparență, dispusă să discute și să explice, gata oricând să analizeze faptele și să tragă cele mai obiective concluzii.

Sursa foto

Cu toate că a încercat să se remarce și mai apoi să se impună drept un om integru, corect, incoruptibil și incapabil de răpus de orice forță "ocultă", brandul Ion Crăciunescu tocmai a fost retrogradat în ultimele zile la categoria junk (ca să folosim un termen financiar). În spatele acelei imagini impecabile, a unui fost arbitru valoros, cu o finală de Liga Campionilor condusă și multe meciuri internaționale, se ascund de fapt multe tenebre. Pare a se strânge lațul în jurul președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, care în curând (adică sâmbătă) va afla verdictul asupra funcției sale. Va fi sau nu va fi demis.

Sursa foto

Nea Nelu Crăciunelu (vorba unui realizator de emisiuni radio) pare că a supărat destul de multă lume. Din apărătorul onoarei și demnității arbitrilor el a devenit, cam peste noapte, un soi de persona non-grata, cel mai indezirabil personaj la ora actuală din fenomenul fotbalistic mioritic. A fost acuzat că a luat bani de la conducători pentru a favoriza diverse echipe prin delegarea unor anumiți arbitri. I se imputĂ și că ar deține un cont în insulele Cayman  alimentat de finanțatorul CFR-ului pentru a pune umărul la titlul obținut de clujeni. Mai nou, Cornel Dinu susține ca Bernard Tapie i-ar fi dat bani lui Crăciunescu pentru a o favoriza  pe Olympique Marseille într-un meci de Liga Campionilor de la începutul anilor `90. Cele mai dure acuze, prezentate pe blogul lui Cătălin Tolontan, i le-a adus Adrian Porumboiu, fost coleg de breaslă, actual patron de echipă. Stăpânul recoltelor vasluiene susține că Ion Crăciunescu a fost cel care a ridicat șpaga pe care unii arbitrii ar fi pretins-o de la 50.000 de coco la 100.000 de coco (n.a. coco  =valută). Același moșier mai spune că i-ar fi construit o casă în Pipera (acest Dreamland bucureștean) în valoare de jumătate de milion de euro.

Toate sunt acuzații foarte grave aduse unui om care se pretindea cinstit, moral și corect până în pânzele albe. Întrebarea este de ce acum? Ce corzi sensibile a perturbat șeful arbitrilor atât de tare încât a ajuns un paria al Ligii I? Și de ce, dacă se știau aceste lucruri, nu s-au făcut publice mai repede? 

Sursa foto

Ce va urma? Probabil  o demitere sau o "demisie de onoare". Crăciunescu își va susține în continuare nevinovăția, va lansa și el o serie de acuze, iar peste vreo 2 ani, când lumea va fi uitat că el a fost cândva acuzat, se va întoarce iar în fruntea arbitrilor. Este clar că organele de anchetă ale statului nu vor avea nimic de spus. Dacă nu au reușit să-i scoată vinovați pe cei care au fraudat prin transferuri dubioase statul, ce șanse ar avea cu niște presupuse acuzații, niște presupuse conturi și cândva, acum 20 de ani, niște bani luați de la un domn francez (fie vorba între noi, acuzat și condamnat pentru că a blătuit)? Probabil nule. 

Când apele se vor liniști, undeva la o vilă, se vor întâlni cu toții să mai povestească despre cele întâmplate și cum au mai pus o dată fraierii botu la o șaradă. Evident că vor rămâne prieteni, că doar sunt deștepți (vorba brutarului).

Ultimul act

Încă din momentul tragerii la sorți pentru optimile Ligii Campionilor, am sperat ca măcar anul acesta Barcelona să nu prindă finala de la Munchen. Mai mult, ar fi fost ideal pentru mine la acea vreme ca ultimul act al competiției să nu includă nicio echipă iberică. Fără "galactici" și "extratereștri", fără geniul Messi și extraordinarul Ronaldo! Cu toate că după extragere lucrurile păreau "aranjate" pentru spanioli, doza de speranță a rămas intactă.

Și minunea s-a întâmplat! PÎn anul în care toți se așteptau cel mai puțin, echipele cu șanse mici la trofeu au făcut o aroganță "titanilor" și i-au trimis să urmărească finala de pe canapea. Ce tristețe trebuie să fi fost la UEFA când Barcelona a fost eliminată și ce prohod s-o fi cântat după loviturile de departajare de la Madrid. După ambele meciuri, în studioul TVR s-a așternut o atmosferă mormântală, de parcă fotbalul ar fi suferit o înfrângere nedrepată. E rușinos să lauzi palid două performanțe absolut admirabile și să deplângi în cea mai mare parte echipele eliminate.

Sursa foto

În meciul decisiv, Bayern Munchen și Chelsea Londra s-au înfruntat pentru titlul suprem. Două formații care au oferit un meci pe cinste, foarte disputat și cu un final absolut neverosimil. Am avut parte de tot meniul: un joc deschis, fără anti-fotbal, o echipă bavareză mereu în atac, o formație londoneză apărându-se exact (cu anumite scăpări, dar corectate de șansă), două goluri din lovituri de cap pe final și un penalty ratat în prelungiri. Victoria a fost consfințită prin sinuoasa și surprinzătoarea "loterie" a loviturilor de departajare. Împotriva tuturor calculelor, sânge rece și o mai bună concentrare au avut britanicii care după ultima lovitură de la punctul cu var s-au încoronat campionii supremi ai Europei. 

Meciul de pe Fusbal Arena, pe lângă spectacolul sportiv, a reușit să demoleze o serie de mituri îndelung invocate în lumea fotbalului:

1. Meciul dintre Bayern și Chelsea a demontat ideea cum că antrenorul de pe banca unei echipe are o importanță deosebită iar rolul său este esențial. La cum a jucat Chelsea, în locul lui Di Matteo putea fi și Flocea iar echipa tot ar fi câștigat. Elementul esețial în jocul "albaștrilor" a fost auto-motivarea jucătorilor, în special în cazul lui Cech, Lampard și Drogba, "coloana vertebrală" a echipei.

2. Bayern, și implicit echipele germane, nu pierd la loviturile de departajare indiferent de competiție. Deși în returul de la Madrid nemții au fost impecabili, când ar fi trebuit să fie concentrați la maxim, au clacat! Doar Gaz Metan Mediaș și naționala U17 a Olandei au mai reușit să-i invingă pe germani în ultima vreme într-un astfel de context.

3. Gary Lineker spunea la un moment dat că fotbalul este un joc în care 22 de oameni aleargă după minge iar la finalul zilei germanii câștigă.  Chelsea a reușit să demonstreze contrariul, suflându-le trofeul celor de la Bayern când le erau sorții mai favorabili.

A rămas însă și un mit valid, care spune că niciodată în istoria Ligii Campionilor o echipă nu a căștigat trofeul jucând pe propriul stadion. Probabil că balastul reprezentat de terenul propriu, așteptările și suporterii proprii au înclinat balanța în favoarea londonezilor, care după eliminarea catalanilor erau descătușați, ei neavând nimic de pierdut.

Una peste alta, Chelsea a meritat câștigarea Ligii Campionilor, în special ca o recompensă bine-meritată pentru jucători gen Drogba, Lampard și Cech, din palmaresul cărora lipsea acest titlu prestigios. Toate felicitările câștigătorilor și respect învinșilor.