Doamnelor domnișoarelor și domnilor, dragi prieteni, iubiți privitori, respectabili tovarași, stimați contribuabili, onorat public internaut! În această perioadă (datele exacte sunt prea banale), anunț cu mare pompă (dar nu de bicicletă) lansarea la apă, în spațiu și pe orbită a acestui mirific blog!
În cadrul acestuia, EU, creatorul si atot-puternicul stăpân și proprietar voi publica nenumărate chestii, opinii, aberații, păreri, debitații, elucubrații (cum ar fi zis Ion Cristoiu) și niscaiva reflexii adânci. Acestea vor fi atât spontane cât și indelung contemplate și rumegate. Acestea se vor adresa tutror celor interesați, curioși, intrigați sau care din greșeală au nimerit în această adevarată zonă crepusculară. Cei ce simt un impuls lăuntric, se pot manifesta fără opreliști sub forma unor mărunte (sau mai ample) comentarii, păreri, sugestii, polemici (dar nu foarte violente), critici sau orice alte sugestii.
Drept pentru care, mă auto-felicit pentru inițiativa avută (de a încropi acest blog), îmi urez mult succes pentru viitor, mult spor, inspirație și cât mai multe posturi.
P.S.: Ca mijloc de comunicare mai discret, este disponibilă adresa de mail bogdan.cretu89@yahoo.com. Folosiți-o cu maximă încredere!
Cine dorește o interactivitate mai accentuată, mă poate aborda și pe twitter (@BogdanCretu89)!