Horică zis purcică

Sursa foto

Probabil cea mai inspirată comparație între un moderator de emisiune și un patruped. Iar isprava de le aparține fanilor dinamoviști ce aparțin peluzei "Cătălin Hâldan".

Cu toate că nu simpatizez deloc cu Dinamo, inițiativa fanilor acestei formații e de toată lauda. Prin această fotografie l-au portretiza perfect pe Horia Ivanovici, realizatorul emisiunea "Fanatik Show" la Digi Sport. Acest personaj a devenit, cu trecerea timpului, demn de toată desconsiderația pentru modul hidos în care își face "meseria". Cu greu pot fi urmărite emisiunile sale din care telespectatorii pot învăța cel mult cum se poate pupa în partea dorsală o persoană publică (vezi cazul Mircea Lucescu). 

Sursa foto

Cu toate că i s-a oferit șansa de a face un talk-show sportiv la nivel înalt (nimeni nu i-a cerut audiență mare), Horia Ivanovici (supranumit "Grăsanovici" din motive evidente), nu a făcut altceva decăt să transforme și mai mult programul care s-a vrut a fi unul de sport (adică doar de fotbal) într-o cocină. Felicitări inițiatorilor ideii! 

Montpellier - Olympique Marseille

Foarte crâncen duelul celor două campioane ale Franței (Montpellier actuala, OM o fostă) derulat duminică pe  Stade de la Mosson. Am așteptat cu interes această partidă, un derby programat  la început de campionat.

Subtilizându-le celor de la PSG tilul de campion, jucătorii lui Rene Girard au reușit să dea peste cap toate pronosticurile, aceștia păstrându-și calmul până la finalul competiției. După doi ani de la promovarea în Ligue 1 clubul patronat impecabil de Louis Nicollin a câștigat trofeul suprem în dauna unor formații cu bugete considerabil mai substanțiale și cu experianță mult mai vastă.

Sezonul celor de la Olympique Marseille este unul de tristă amintire. După un start bun, echipa antrenată sezonul precedent de Didier Deschamps a capotat lamentabil, finalul stagiunii gasind-o pe un neverosimil loc 10. Singura consolare a fost câștigarea Cupei Ligii Franței, trofeu care le-a asigurat provensalilor accederea în tururile preliminare ale Europa League.

Începerea noului sezon în prima ligă franceză a găsit echipa din Montpellier fără mari schimbări, doar plecarea lui Olivier Giroud fiind de remarcat. De cealaltă parte, demisia lui Deschamps l-a adus în funcția de antrenor pe Elie Baup.  

Sursa foto

Meciul dintre cele două campioane a fost unul foarte animat și strâns. Lipsită de fostul golgheter al Ligue 1, Giroud, Montpellier a fost sterilă în atac, poarta lui Mandanda ne fiind amenințată clar pe durata celor 90 de minute. Fără un adresant în interiorul careului lui OM, mijlocașii ofensivi ai gazdelor au plimbat mingea în marginea careului, fără a fi capabili să destabilizeze defensiva adversă. 

De cealaltă parte, Olympique Marseille, cu o echipă mult mai dinamizată și setată pe atac, a reușit un joc foarte bun încununat cu un gol înscris de Andre-Pierre Gignac. Echipa din Provence, deși având în componență aceeași jucători din sezonul trecut, a arătat o apetență mult mai pentru atac și pentru un joc spectaculos. Noul antrenor a reușit să revitalizeze atacul steril iar defensiva a părut mult mai concentrată și mai exactă în intervenții, ceea ce i-a împiedicat pe adversari să-și dezvolte jocul în preajma propriului careu.

Deși s-a încheiat abia a treia etapă, OM pare o candidată destul de clară la primele 3 locuri, echipa acumulând 9 puncte din 3 meciuri, ceea ce o instalează pe primul loc. Campioana în exercițiu, Montpellier, se află abia pe locul 13 în ierarhie, după un egal și două înfrângeri acumulate de la începutul stagiunii.

Lance Confidential

Când l-am întâlnit pe Lance Armstrong pentru prima dată, prin intermediul mass-media, în prima jumătate a anilor 2000, acesta era semi-zeul la trecerea căruia impunătoarele castele păleau  pe Valea Loarei, Mont Ventoux și Alp d`Heuzi se înclinau în fața cățărărilor sale iar Champs-Elysees era doar o anexă europeană a ranch-ului său. Vremuri de mult apuse și învăluite într-o aură idilică complet artificială.

Sursa foto

Din 1998 până în 2005 Texanul Lance a dominat teritoriul francez cu o autoritate pe care la acea vreme puțini i-o contestau. Asta până  când a intrat în vizorul Agenției Americane Anti-Doping (USADA)  care l-a acuzat, în termeni general, că s-a dopat. Din acel moment s-a dus o luptă continuă împotriva ciclistului și a unor persoane implicate în fenomenul sportiv despre care existau suspiciuni că l-ar fi sprijinit în demersurile sale ilegale. Dacă investigația pe cale legală a celebrului anchetator federal Jeff Novitzky a fost subit oprită, aceasta a fost preluată de către USADA care a făcut tot posibilul să dovedească vinovăția lui Armstrong, cu toate că Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) s-a opus implicării acestei decizii.

Alături de o întreagă cohortă de avocați, Lance a făcut tot posibilul  ca investigația agenției americane să nu continue, sportivul acuzând că această anchetă este o "vânătoare de vrăjitoare" cu scopul de a-l defăima. Cele mai grave acuzații care i s-au adus au fost consumul, traficul și distribuția de eritropetină (EPO), corticosteroizi și testosteron, precum și efectuare unor transfuzii ilegale de sânge. Mereu texanul a negat că ar fi recurs la astfel de practici, cu toate că 3 medici sportivi din anturajul său apropiat, Michele Ferari, Pedro Celaya și Luis Garcia del Moral, au fost suspendați pe viață din orice activitate sportivă de către USADA. Recent, pentru ca lucrurile să ia o turnură aparent și mai nefericită petru Armstrong, un tribunal din Texas a decis că forul american anti-doping poate continua ancheta asupra septuplului campion din Turul Franței.

Sursa foto

Din postura sa de erou al Americii, care a învins cancerul și s-a dedicat trup și suflet sportului de performanță, marele diversionist Lance a dat o lovitură de maestru anchetatorilor USADA. A fost un fel de "perversă" aplicată cu multă dibăcie, cu rolul de a stăvili elanul justițiar. Anunțul texanului de a nu se apăra în fața acuzațiilor aduse a luat întreg mapamondul pe nepregătite. Imediat jurnaliștii s-au pregătit să scrie cum va rămâne el fără cele 7 titluri din Le Tour și ce victorie asupra dopajului s-a realizat. 

De fapt versatul Armstrong nu a făcut altceva decât să-și mărească capitalul de imagine puțin șifonat în ultimii ani. El practic NU a recunoscut că s-a dopat (mă îndoiesc că o va face vreodată public), ci doar că nu se va apăra contra acuzațiilor care i se aduc. "Enough is enough" spunea el fiind hotărât să meargă mai departe, fiind obosit de acest joc de-a șoarecele și pisica cu USADA. Cu toate că e posibil ca titlurile obținute în Franța să-i fie retrase, această acțiune poate fi făcută doar de UCI care de multe ori a fost de partea americanului (poate și datorită "donației" generoase făcute de texan către forul suprem). Mai mult, 2 dintre posibilii câștigătorii "la masa verde" sunt  Ian Ulrich și Ivan Basso care la rândul lor au fost depistați și suspendați pentru dopaj. Practic prada ar trece de la un hoț la altul.

Sursa foto

După cum spunea foarte bine David Walsh, autorul cărților De la Lance la Landis și LA Confidential, e păcat că nu s-a ajuns în fața unei curți de arbitraj. Astfel s-ar fi aflat mult mai multe detalii despre procesul de dopaj, despre ramificațiile acestuia, despre necesitatea sa și multe alte detalii absolut necesare organismelor de combatere anti-doping pentru a mai recupera din decalajul față de industri medicinei sportive și a dopajului. Aparenta înfrângere a lui Lance este de fapt victoria industriei dopajului. Ciclistul va rămîne în continuare eroul din sportul american și din Turul Franței iar USADA va fi amintită drept un organism ce a hărțuit o figură proeminentă a Americii. 

Pentru lumea ciclistă de astăzi acest anunț nu schimbă cu mult datele problemei. Practicile vor rămâne aceleași iar organismele de control vor rămâne mereu în urmă cu metodele de depistare. Un eventual proces, care acum este total improbabil, ar fi creat o breșă în circuitul mine închis și ermetizat al dopajului, oferind multe date vitale în combaterea sa. Dar încă o dată Lance Armstrong găsește colacul de salvare la momentul oportun.

P.S. Foarte bun editorialul lui Radu Naum despre anunțul lui Armstrong, un jurnalist care a cunoscut și comentat ciclismul cum puțini au facut-o.

Câteva bancuri despre transferul lui Joey Barton la Olympique Marseille

În actuala efervescentă perioadă a transferurilor principalul cap de de afiș a fost trecerea lui Robin van Persie din gospodăria numită Emirates în ograda Old Trafford. Mult tam-tam, mare deranj, o poveste interminabilă și un final mai mult sau mai puțin neașteptat. După ce lumea s-a mai domolit, din înjurat, analizat și ironizat, la orizont s- a profilat vestea unui alt transfer super-califragilistic: Joey Barton, acest Spartacus al Premier League, se zvonește că ar abandona cazarma Pădurarilor din Parcul Reginei (QPR) pentru a se alătura provensalilor de la Olympique Marseille. Probabil Joey are nevoie de un climat mai cald (la câtă răcoare a generat în jurul său) și niște glezne mai fragede.

Sursa foto

Însă informația a luat pe toată lumea pe nepregătite și, deși încă nu este confirmată oficial un șir stufos de glume pe seama transferului celebrului scandalagiu și cotonogar al Albionului. Iată câteva mostre ale sublimului umor britanic:

Well the French don't like us English very much. Joey Barton going playing there is really going to change their perception.

With Joey Barton's transfer, we now know who put the "arse" in Marseille. 

When Joey Barton plays in the Ligue 1, they are gunna have no clue what hits them! 

The Joey Barton to Marseille rumor is funny, but I doubt he's allowed to enter another country. 

I think loads of people have told Joey Barton to get to somewhere beginning with 'F' - and it weren't France. 

Joey Barton going to Marseille is fantastic, I pity the French players who play against him. Hope they've got injury insurance.

Joey Barton at Marseille might be the severest breach in Anglo-French relations since the battle of Agincourt. 

Joey Barton, an idiot abroad. 

 

The French league are getting Joey Barton...us english fans can only apologize in advance!

Țin să-i mulțumesc lui Călin Mateș, corespondent SPORT TOTAL FM la Londra, care a cules aceste veritabile nestemate ale spiritului ludic englez și le-a pus la dispoziție.

Iar aici este prezentat perfect efectul (autorul l-a denumit ingenios TheJoeyBartonEffect) pe care acest posibil transfer l-a avut asupra unui fan OM.

 

Franța vs Spania

Sorții olimpici au programat la Londra, în a 12-a zi competițională, un dublu deul franco-spaniol la nivelul sporturilor de echipă. Mai intâi la handbal, iar apoi la baschet, Franța și Spania și-au încleștat forțele în două evenimente pline de suspans, spectacol sportiv dar și evenimente reprobabile.

Sursa foto

La handbal masculin, reprezentanții Hexagonului și-ar respectat blazonul și titlul de campioni olimpici dobândit la Beijing impunându-se după un meci foarte spectaculos. Deși au fost conduși încă din startul partidei (în primele 15 minute diferența de scor fiind de 4 goluri în favoarea ibericilor) francezii au făcut ce știu ei mai bine, adică și-au surclasat adversarul. În ciuda startului ezitant, echipa coordonată imperial în teren  de Nikola Karabatic și-a impus treptat jocul, astfel încât pe măsură ce spaniolii jucau mai bine, francezii urcau și ei un nivel în joc. Finalul a fost unul incandescent, echipele fiind la egalitate în ultimul minut de joc. Era 22-22 cu 15 secunde înainte de încheierea timpului regulamentar când William Accambray, aflat într-o formă extraordinară pe toată durata partidei, a recuperat o minge respinsă de portarul spaniol Arpad Sterbik și a decis partida cu o ultimă aruncare perfectă. Pentru handaliștii spanioli acesta a fost ultimul meci de la Londra, iar francezii, care prin această victorie au avansat în semi-finale, își asteaptă adversarul din penultimul act, care se va decide în urma meciului dintre Croația și Tunisia.

Turneul de baschet masculin a opus încă o dată vecinii geografici din Sud-Vestul Europei într-o partidă ce a contat, ca și la handbal, pentru accederea în semi-finale. Pe de o parte se afla Franța lui Tony Parker, pentru care semi-finala ar fi reprezentat o performanță notabilă, iar de cealaltă parte era Spania lui Pau Gasol, pentru care această partidă era una necesară pentru a progresa pe tabloul principal spre finala mult dorită. Aidoma confruntării de la handbal, rivalitatea dintre cele două formații a oferit un spectacol sportiv de apreciat care s-a finalizat cu un rezultat destul de strâns, 66-59, care de data aceasta a fost favorabil spaniolilor. 

Punctul critic al acestei confruntări l-a reprezentat finalul partidei, când doi dintre reprezentanții Franței au avut intervenții brutale asupra adversarilor iberici. Primul care a ieșit la rampă a fost Ronny Turiaf care dintr-un prea mare exces de zel l-a bruscat foarte puternic pe Rudy Fernandez care a avut nevoie de ceva timp pentru a-și reveni. În ciuda avertismentelor primite din partea arbitrilor duritățile francezilor au continuat, iar cu 23 de secunde înainte de finalul partidei Nicolas Batun l-a lovit extrem de dur pe Juan Carlos Navarro.

Sursa foto

După cum se vede foarte clar în imagini, Batun nu a avut nicio treabă cu jocul, ținta sa fiind adversarul. Motivația gestului său absolut incalificabil a venit după finalul meciului, pe Twitter, iar aceasta nu mai merită niciun comentariu:

I wanted to give him a good reason to flop - Nicolas Batun

Deși sunt un fan al sportului francez și apreciez fiecare performanță a sportivilor  acestei națiuni, nu pot fi în niciun caz de acord cu astfel de atitudini. Prin gestul său, Batun a făcut de râs atât disciplina sportivă pe care o practică, la fel sportul în general cât și țara pe care o reprezintă. Cu siguranță merită o corecție serioasă, care să fie un exemplu pentru alți "răzvrătiți" și să prevină alte asemenea golănii.

SKY-TEAM pentru noi, tu ești US-POSTAL 2!

Con-fratele blogger Viktor i-a făcut aici o portretizare imaculată lui Bradley Wiggins, favoritul din anul acesta la câștigarea Turul Franței. Observa el, în articol, cât pare britanicul de "motivat să muncească din greu" pentru victoria finală, de data aceasta adversarii ne mai fiind redutabili datorită dopajului.

Sursa foto

În principiu este posibil ca Viktor să aibă dreptate, iar Wiggins să ajungă la Paris în galben fără să fie pus la zid. Dar ce mă intrigă pe mine este echipa din care acesta face parte. Sky Procycling Team este fără îndoială echipă cea mai zdravănă din Le Tour. Atât de zdravănă încât la contratimpul terminat la Besancon, pe locul doi, după Wiggins, a venit un tinerel zburdalnic de numai 21 de ani, Froome pe numele său, care efectiv l-a  "molestat" pe specialistul consacrat în astfel de probe Fabian Cancellara. Mai mult, am fost siderat de trena impusă pe cățărarea de pe Col de Colombiere de Edvald Boasson Hagen, un ciclist specializat mai mult pe sprinturi.

Aceste performanțe notabile vin și în contextul unor zvonuri care susțin că echipa britanică ar testa un nou medicament "special". Inovația adusă o reprezintă capacitatea acestei substanțe de a reduce masa musculară a sportivului și sporirea energiei. Pe scurt, tot ce are nevoie un ciclist pentru o performanță cât mai bună.

Deși aceste scurgeri de informații sunt foarte discrete, nu pot să nu observ cu Sky-ul domină acest tur, prin performanțele cicliștilor săi, această competiție. Imi aduce aminte de modul autoritar în care US Postal, cu "monumentalul" Lance Armstrong lider, domina mare tur la finalul anilor `90. Având în minte soarta și pățaniile echipei americane, ar fi păcat să asistăm la o reeditare a unei pagini nefericite din istoria ciclismului.

Allez les bleus!

Sursa foto

În sfârșit intră astăzi și favoriții mei în turneu! N-or fi practicând ei cel mai sclipitor fotbal sau cele mai spectaculoase pase, dar la acest EURO măcar o semi-finală ar putea prinde. 

E drept că echipa  Franței are un lot cu multe individualități, însă jocul nu este cel mai închegat posibil. Blanc, antrenorul Cocoșului Galic nu a reuși să formeze un grup tocmai compact, capabil să joace unitar. Un nucleu de jucători este, dar incapabil, încă, să demoleze orice contra-candidată și să caștige titlul european. 

Punctul forte rămâne calitatea individuală a jucătorilor și dorința de a câștiga un trofeu major la națională. 

Esențial la acest turneu este ca Benzema, Ribery, Evra și restul găștii să aiba chef de joc, că talent și potențial sigur au!

Viitorul realismului virtual

De vreo câțiva ani, modalitatea de relaxare și divertisment aflată în plină ascensiune este industria jocurilor video. Aducătoare de venituri zdravene, această nișă s-a transformat în scurt timp într-un fenoment de masă, care oferă o diversitate de produse pentru toate gusturile. Chiar și cei mai pretențioși pot găsi jocuri interesante care sa-i relaxeze sau să le pună la încercare inteligența și imaginația.

În acest context, sportul a fost și el serios băgat în seamă, tot mai multe discipline sportive având corespondent în lumea virtuală. Odată cu evoluția tehnologiei, modul în care jocurile sportive au evoluat s-a schimbat profund. Practic, la fiecare titlu lansat primim asigurări că jocul pe care îl vom butona cu entuziasm și voie bună ne va oferi cea mai realistă experiență de gaming de la inventarea memoriei RAM. 

Dar ceva lipsește. Parcă experiența nu e tocmai veridică. Undeva, în universul jocului, lucrurile par puțin neverosimile. Realismul duce lipsă de căteva elemente de căpătâi în perioada actuală, îndeosebi în jocurile video ce au ca subiect fotbalul. Mai exact lipsesc BLATURILE, PARIURILE ILEGALE și DOPINGUL. Așa ceva nu se poate! Lucrurile ar trebui remediate imediat. 

Sursa foto

Ar fi extraordinar ca în următoarele jocuri FIFA sau PES să ne putem dopa jucătorii astfel încât ei să nu obosească și să sprinteze continuu. De asemenea s-ar impune ca în seria Football Manager să fie introdusă posibilitatea blătuirii meciurilor, a coruperii arbitrilor și, cel mai important, ar trebui implementată oportunitatea de a se ajunge la comisii (sau chiar la TAS, de ce nu) pentru a căștiga un  meci la masa verde. Cred că mulți ar fi entuziasmați de astfel de inovații.

E adevărat că poate unii producători nu ar reuși să integreze perfect astfel de mecanisme, dar când printre cei vii mai există personaje precum Blatter, Berluscconi, Aulas, chiar și Mircea Sandu ori Mitică Brutărică, putem avea certitudinea că în maxim 2 ani vom vedea multe șpăgi (devenite ulterior blaturi) în lumea virtuală. Dacă îl luăm în calcul și pe venerabilul doctor Fuentes, forma fizică a jucătorilor pixelați este asigurată. Iar la final, pentru ca buzunarul virtual să fie asigurat, o vizită la bursa din Singapore alături de frații Sapina ar fi ideală pentru a învăța cum se poate paria "eficient". 

Ar mai merge adăugate poate și niște mecanisme de generare a unor scandaluri rasiste pe terenul virtual, dar asta poate peste câțiva ani, când Suarez și John Terry vor agăța ghetele în cui și vor avea timp pentru depănarea unor amintiri.

Omul negru

Când îl privim la televizor, nu pare foarte fioros. Am putea chiar spune că este un tip blând, zâmbitor, care nu ar face rău vreunei ființe. Pare o persoană calmă, în aparență, dispusă să discute și să explice, gata oricând să analizeze faptele și să tragă cele mai obiective concluzii.

Sursa foto

Cu toate că a încercat să se remarce și mai apoi să se impună drept un om integru, corect, incoruptibil și incapabil de răpus de orice forță "ocultă", brandul Ion Crăciunescu tocmai a fost retrogradat în ultimele zile la categoria junk (ca să folosim un termen financiar). În spatele acelei imagini impecabile, a unui fost arbitru valoros, cu o finală de Liga Campionilor condusă și multe meciuri internaționale, se ascund de fapt multe tenebre. Pare a se strânge lațul în jurul președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, care în curând (adică sâmbătă) va afla verdictul asupra funcției sale. Va fi sau nu va fi demis.

Sursa foto

Nea Nelu Crăciunelu (vorba unui realizator de emisiuni radio) pare că a supărat destul de multă lume. Din apărătorul onoarei și demnității arbitrilor el a devenit, cam peste noapte, un soi de persona non-grata, cel mai indezirabil personaj la ora actuală din fenomenul fotbalistic mioritic. A fost acuzat că a luat bani de la conducători pentru a favoriza diverse echipe prin delegarea unor anumiți arbitri. I se imputĂ și că ar deține un cont în insulele Cayman  alimentat de finanțatorul CFR-ului pentru a pune umărul la titlul obținut de clujeni. Mai nou, Cornel Dinu susține ca Bernard Tapie i-ar fi dat bani lui Crăciunescu pentru a o favoriza  pe Olympique Marseille într-un meci de Liga Campionilor de la începutul anilor `90. Cele mai dure acuze, prezentate pe blogul lui Cătălin Tolontan, i le-a adus Adrian Porumboiu, fost coleg de breaslă, actual patron de echipă. Stăpânul recoltelor vasluiene susține că Ion Crăciunescu a fost cel care a ridicat șpaga pe care unii arbitrii ar fi pretins-o de la 50.000 de coco la 100.000 de coco (n.a. coco  =valută). Același moșier mai spune că i-ar fi construit o casă în Pipera (acest Dreamland bucureștean) în valoare de jumătate de milion de euro.

Toate sunt acuzații foarte grave aduse unui om care se pretindea cinstit, moral și corect până în pânzele albe. Întrebarea este de ce acum? Ce corzi sensibile a perturbat șeful arbitrilor atât de tare încât a ajuns un paria al Ligii I? Și de ce, dacă se știau aceste lucruri, nu s-au făcut publice mai repede? 

Sursa foto

Ce va urma? Probabil  o demitere sau o "demisie de onoare". Crăciunescu își va susține în continuare nevinovăția, va lansa și el o serie de acuze, iar peste vreo 2 ani, când lumea va fi uitat că el a fost cândva acuzat, se va întoarce iar în fruntea arbitrilor. Este clar că organele de anchetă ale statului nu vor avea nimic de spus. Dacă nu au reușit să-i scoată vinovați pe cei care au fraudat prin transferuri dubioase statul, ce șanse ar avea cu niște presupuse acuzații, niște presupuse conturi și cândva, acum 20 de ani, niște bani luați de la un domn francez (fie vorba între noi, acuzat și condamnat pentru că a blătuit)? Probabil nule. 

Când apele se vor liniști, undeva la o vilă, se vor întâlni cu toții să mai povestească despre cele întâmplate și cum au mai pus o dată fraierii botu la o șaradă. Evident că vor rămâne prieteni, că doar sunt deștepți (vorba brutarului).

Ultimul act

Încă din momentul tragerii la sorți pentru optimile Ligii Campionilor, am sperat ca măcar anul acesta Barcelona să nu prindă finala de la Munchen. Mai mult, ar fi fost ideal pentru mine la acea vreme ca ultimul act al competiției să nu includă nicio echipă iberică. Fără "galactici" și "extratereștri", fără geniul Messi și extraordinarul Ronaldo! Cu toate că după extragere lucrurile păreau "aranjate" pentru spanioli, doza de speranță a rămas intactă.

Și minunea s-a întâmplat! PÎn anul în care toți se așteptau cel mai puțin, echipele cu șanse mici la trofeu au făcut o aroganță "titanilor" și i-au trimis să urmărească finala de pe canapea. Ce tristețe trebuie să fi fost la UEFA când Barcelona a fost eliminată și ce prohod s-o fi cântat după loviturile de departajare de la Madrid. După ambele meciuri, în studioul TVR s-a așternut o atmosferă mormântală, de parcă fotbalul ar fi suferit o înfrângere nedrepată. E rușinos să lauzi palid două performanțe absolut admirabile și să deplângi în cea mai mare parte echipele eliminate.

Sursa foto

În meciul decisiv, Bayern Munchen și Chelsea Londra s-au înfruntat pentru titlul suprem. Două formații care au oferit un meci pe cinste, foarte disputat și cu un final absolut neverosimil. Am avut parte de tot meniul: un joc deschis, fără anti-fotbal, o echipă bavareză mereu în atac, o formație londoneză apărându-se exact (cu anumite scăpări, dar corectate de șansă), două goluri din lovituri de cap pe final și un penalty ratat în prelungiri. Victoria a fost consfințită prin sinuoasa și surprinzătoarea "loterie" a loviturilor de departajare. Împotriva tuturor calculelor, sânge rece și o mai bună concentrare au avut britanicii care după ultima lovitură de la punctul cu var s-au încoronat campionii supremi ai Europei. 

Meciul de pe Fusbal Arena, pe lângă spectacolul sportiv, a reușit să demoleze o serie de mituri îndelung invocate în lumea fotbalului:

1. Meciul dintre Bayern și Chelsea a demontat ideea cum că antrenorul de pe banca unei echipe are o importanță deosebită iar rolul său este esențial. La cum a jucat Chelsea, în locul lui Di Matteo putea fi și Flocea iar echipa tot ar fi câștigat. Elementul esețial în jocul "albaștrilor" a fost auto-motivarea jucătorilor, în special în cazul lui Cech, Lampard și Drogba, "coloana vertebrală" a echipei.

2. Bayern, și implicit echipele germane, nu pierd la loviturile de departajare indiferent de competiție. Deși în returul de la Madrid nemții au fost impecabili, când ar fi trebuit să fie concentrați la maxim, au clacat! Doar Gaz Metan Mediaș și naționala U17 a Olandei au mai reușit să-i invingă pe germani în ultima vreme într-un astfel de context.

3. Gary Lineker spunea la un moment dat că fotbalul este un joc în care 22 de oameni aleargă după minge iar la finalul zilei germanii câștigă.  Chelsea a reușit să demonstreze contrariul, suflându-le trofeul celor de la Bayern când le erau sorții mai favorabili.

A rămas însă și un mit valid, care spune că niciodată în istoria Ligii Campionilor o echipă nu a căștigat trofeul jucând pe propriul stadion. Probabil că balastul reprezentat de terenul propriu, așteptările și suporterii proprii au înclinat balanța în favoarea londonezilor, care după eliminarea catalanilor erau descătușați, ei neavând nimic de pierdut.

Una peste alta, Chelsea a meritat câștigarea Ligii Campionilor, în special ca o recompensă bine-meritată pentru jucători gen Drogba, Lampard și Cech, din palmaresul cărora lipsea acest titlu prestigios. Toate felicitările câștigătorilor și respect învinșilor.

 

Champions League pe sfert

Seara de marți a mai oferit celor interesați (după unele sondaje comandate de UEFA ar fi ceva popor) două porții de fotbal marca Uefa Champions League. Dacă prima porție, de pe tărâm bavarez, nu a fost prea condimentată sau incitantă (Bayern învingând OM cu 2-0), a doua porție disponibilă a oferit ceva subiecte de discuție.

Sursa foto

Din capul locului trebuie spus ca Barcelona a învins cu scorul de 3-1 pe AC Milan pe tărâm catalan. Toate bune și frumoase, favoriții merg mai departe în semifinale în așteptare, cel mai probabil, a lui Chelsea. Dar cum se întâmplă la astfel de meciuri, mereu există chestiuni care merită punctate și evidențiate.

Primul lucru demn de luat în seamă ar fi modul în care a jucat diavolul milanez. Ar fi fost de așteptat după declarațiile lui Allegri (care spunea că va ataca, va ieși la joc iar echipa sa nu va juca precum Inter-ul lui Mourinho de acum 2 ani) italienii să se strofoace mai mult pe partea ofensivă. Ce au arătat însă milaniștii, vorba marelui comentator de la TVR Emil Hossu Longin, a fost o oarecare teamă, un joc de posesie slab, presărat cu destule erori defensive și multe indecizii pe faza de atac. Practic, italienii au avut două șuturi pe spațiul porții dintre care unul a fost gol. În rest, Valdes a avut o viață destul de simplă ne fiind solicitat prea mult.

Al doilea lucru de remarcat, este modul în care catalanii au tratat meciul în compartimentul defensiv. Având experiența dublei din grupe în compania milanezilor, spaniolii s-au apărat foarte exact, acoperind bine spațiile fără a oferi prea multe lovituri libere din preajma careului. Singurul moment de slăbiciune a fost golul marcat de italieni, în rest evoluția fundașilor fiind una foarte atentă. Această siguranță a defensivei a venit și pe fondul lipsei de apență a atacanților adverși care nu au pus prea multă presiune pe apărare.

Al treilea aspect ce se evidențiază este arbitrajul. Barcelonei i s-au acordat două penalty-uri în prima repriză care au contat destul de serios în economia partidei. Dacă primul penalty a fost unul acordat corect, deși Messi părea că așteaptă să fie terfelit puțin, al doilea a fost o glumă nesărată. Regulamentul prevede sancționarea tragerilor de tricou, doar că in meciul de aseară tragerea a început înainte ca mingea să fie repusă în joc. În acest caz, arbitrul ar fi trebuit să atenționeze jucătorul care comite infracțiunea înainte de a permite reluare jocului. Trecând și peste asta, același legiuitor batav nu a acordat o lovitură de pedeapsă italienilor la faultul asupra lui Ibrahimovic, care a fost mult mai clar decât al doilea penalty dat spaniolilor. 

Una peste alta, Barcelona și-a meritat accederea în semi-finale, nu atât prin jocul prestat, cât prin lipsa de combativitate și chef de joc a Milan-ului. Spaniolii au fost mai prezenți în joc, au arătat mai multă forță ofensivă și exactitate în joc. 

Sursa foto

Se poate aduce în discuție faptul că modul în care centralul a condus partida a împins de la spate echipa catalană. Dar spre deosebire de alte partide din trecut (finala împotriva lui Arsenal sau meciul de pe Stanford  Bridge condus de celebrul Tom Henning Ovrebo), influența arbitrului a fost mult mai putin semnificativă în acest sfert de finală. Îndrăznesc să spun că Barcelona s-ar fi calificat chiar și fără deciziile venite în favoarea sa. Asta nu scuză modul în care oficialul olandez și-a făcut treaba (amuzant, el crede că toate au fost în perfectă ordine) și readuce puțin în prim-plan modul în care Barcelona este ajutată/impulsionată/împinsă de la spate în momentele esențiale din unele meciuri.

Justiția a murit!

Se spune că a treia putere în stat, cea judecătorească, e cea care împarte justiția și face dreptate. Fiecare, după "merite", își ia porția de pedeapsă dacă este prins cu mâța-n sac. Asta ar trebui să se întâmple într-un stat de drept, în care instituțiile functionează iar cei ce calcă strâmb și încearcă să ocolească legea sunt pedepsiți.

Sursa foto

Dar nu este cazul României, acest no man`s land balcanic, în care justiția este aplicată cu un etalon încă indisponibil publicului larg, adică prostimii. Altfel nu-mi pot explica cum a fost judecat și mai ales modul halucinant în care s-a decis ACHITAREA (!!!!) tuturor inculpaților în "DOSARUL TRANSFERURILOR" din fotbalul românesc. Într-un context în care justiția din România este monitorizată asupra modului în care se iau deciziile vizavi de marea corupție, o astfel de soluționare mi se pare hilară și de ne conceput. Sau poate acuzațiile ce li s-au adus inculpaților se încadrează la găinării...

Sursa foto

Toate acuzațiile procurorilor vizau operațiuni de înșelaciune, evaziune fiscală și pe alocuri spălare de bani. Astfel de infracțiuni, în sisteme juridice de bun-simț se pedepsesc cu ani grei de închisoare, fără prea multe discuții. Însă nu și în România, unde cu cât ai mai multă influență și mai mulți bani scapi foarte ușor de  "brațul lung al legii " care de fapt este flasc și cangrenat. Prin decizia luată, cine a judecat această cauză practic s-a pișat pe actul de justiție. Era de așteptat ca inculpații să nu primească pedeapsa maximă, procurorii cerând atât de mult tocmai pentru ca judecătorul să acorde măcar o parte. Însă achitarea și declararea ca nevinovați a tuturor celor implicați este absolut RUȘINOS!!

Este de așteptat cu și "Cazul valiza", a cărui sentință s-a amânat pentru 17 aprilie, să aibă aceeași soartă. În acest mod toate acuzațiile care s-au adus în ultima vreme mai multo oameni din fotbalul românesc s-ar băga sub preș, iar celor ce au, încă, tupeul să conteste și să arate cu degetul neregulile li se va da cu flit într-un mare stil. Dacă în Italia și mai recent în Turcia s-a putut face curățenie, în România nu se poate face, astăzi primind confirmarea. Cei ce au manifestat de curând contra lui Mircea Sandu sau a lui Dumitru Dragomir ar trebui să demonstreze contra justiției lamentabile.

Dacă Friedrich Nietzsche declara moartea lui Dumnezeu, arătând că Dumnezeul creștinilor nu mai reprezenta în acea epocă o sursă viabilă a principiilor morale, și noi putem, în anul 2012, declara moartea justiției din România care nu mai reprezintă un etalon de corectitudine și de  înfăptuire a dreptății.

Suculeț de mere pentru maximă putere!

Într-o eră în care sportivii sunt tot mai apropiați ca valoare și ca fizic, mereu se încearcă dezvoltarea a noi metode care să le dea unora acel avantaj decisiv spre marea izbândă. Cum talentul ține absolut de înzestrarea fiecăruia  în parte, ținând mai mult de hazard, singurul aspect care poate fi îmbunătățit este partea fizică. Și cum antrenamentul de zi cu zi, truda depusă cu abnegație și perseverența nu sunt de ajuns, "eminențele cenușii" care trag sforile prin sport au găsit soluția: DOPAJUL! 

Sursa foto

Acest fenomen, din punctul meu de vedere, este unul foarte larg răspândit cu ramificații foarte adânci și fiind factorul decisiv în multe rezultate de răsunet și recorduri doborâte. De asemenea, când arbitrul nu a putut fi cumpărat sau adversarii păreau a fi mai puternici, dopajul a rămas ultimul "instrument" pentru a obține victoria. 

Sursa foto

Cine se încumetă acum să acuze vreun sportiv, încă nedovedit, de practici "oculte" este foarte repede acuzat că duce o "vânătoare de vrăjitoare", iar din moment ce dovezile palpabile nu există "hoțul neprins, negustor cinstit". Problema este că, la fel ca și în actul de justiție, este foarte greu să prinzi un sportiv dopat (costurile materiale și umane fiind foarte mari). Cine se face uz de o astfel de practică are de cele mai multe ori grijă să se ferească de posibilele controale. Un alt impediment este acela că forurile de conducere ale celor mai multe sporturi văd în activitatea de control și depistare a sportivilor dopați un lucru derizoriu și care nu merită foarte multă atenție. Există, evident, o organizație care luptă împotriva dopajului, Agenția Internaționala Anti-Doping, însă aceasta devine inutilă de vreme ce în multe sporturi cei ce se ocupă de destinele acestora sunt mai interesați de billanțurile financiare pozitive decât de lupta contra dopajului. 

Practic, sportul cel mai feroce controlat și ținut sub supraveghere este ciclismul, unde anual sunt întreprinse sute de controale și rar trece un an în care un mare nume din acest sport să nu fie prins "la borcanul cu miere". Cel mai recent caz este al ibericului Alberto Contador care a fost depistat pozitiv la un control iar acum este suspendat din marile competiții, el rămânând și fără ultimul titlul câștigat în Turul Franței.

Sursa foto

În afară de cicliști și câțiva atleți nu vedem prea des sportivi despistați, demostrați iar apoi suspendați pe motiv de dopaj. Cele mai multe sunt suspiciunile care planează asupra sportului în general, iar cei suspectați  resping din start acuzațiile argumentând că sunt nefondate, fiind doar niște "teorii ale conspirației". Dar cum nu iese foc fără fum, merită aplecată urechea și privit cu mai multă atenția la maniera în care unii sportivi au ajuns la statutul de cult în urma unor performanțe denumite, uneori la propriu iar alteori la figurat, supra-omenești.

La o cercetare mai amănunțită, se pot descoperi unele indicii care puse cap la cap înfățisează o imagine meschină a sportului, care se dorește a fi imaculată. Spre exemplu, foarte interesant a fost poziția fostului jucător de tenis Yannick Noah care sugera într-un interviu că sportivii spanioli ar face uz de metode ilegale pentru a-și spori performanțele. Răspunsul la aceste acuze nu a întârziat, Rafael Nadal și Pep Guardiola apostrofându-l puternic pe francez. Și despre Nadal s-a spus la un moment dat că performanțele sale au la bază dopajul, ca de altfel și gruparea catalană cundusă de Guardiola. Iar dacă la aceste nume îl adăgăm pe Contador, alături de alte nume din ciclism, ajungem la o constantă - celebrul doctor Fuentes. Acest doctor cu vaste competențe sportive se află în prezent arestat tocmai pentru implicarea sa în activități de dopaj. Ce e iarăși interesant, e că domnia s-a a spus după ce a fost arestat că dacă ar fi să spună tot ce știe, ar avea de suferit atăt FC Barcelona cât și naționala de fotbal a Spaniei.

Este clar că până vor exista probe concrete nu poate fi nimeni acuzat, dar pot fi ridicate întrebări. Iar aceste întrebări sunt absolut necesare din moment ce există sportivi care fie recunosc că s-au dopat sau povestesc anumite întâmplări din trecut care în prezent sunt legate puternic de dopaj. Spre exemplu Bjarne Riis, ciclist danez, a recunoscut după ce s-a retras din activitate că s-a dopat, iar marele Franz Beckembauer a povestit într-un interviu că exista o metodă prin anii `80 prin care fotbaliștii își împrospătau sângele (aluzie la anumite transfuziile sanguine care sunt considerate practici doping).

Cu certitudine că talentul nu poate fi dopat, dar substanțele care îmbunătățesc artificial performanțele fizice permit sportivului să-ți manifeste nestigherit calitățile, efortul depus ne putând să afecteze performanțele. Astfel, putem vedea o mulțime de fotbaliști, tenismani, atleți sau handbaliști care după ce au ieșit de pe teren nu prezintă nicio urmă de efort fizic. Ei arată de parcă atunci cănd merg acasă au energie să aspire, să taie lemne sau să mute mobila.

Sursa foto

Foarte grav este că unele astfel de practici pot duce la tragedii. Deși nu s-a făcut o conexiune clară, drame precum cea a lui Marc Vivien Foe, Antonio Puerta și mai recent a lui Fabrice Muamba par a avea legătură cu dopingul. Fie e vorba de un anevrism, cum a fost cazul la Foe, fie o afecțiune cardiacă, la Puerta și Muamba, astfel de probleme sunt cauzate de substanțe sau practici menite să ofere o doză considerabilă de energie, uneori fatală. Iar până ce aceste practici nu vor fi mai bine și mai eficient contracarate, vom mai avea parte de imagini cu "eroi căzuți la datorie", cu familii compleșite de tristețe, fețe inmărmurite și discursuri patetice care să deplângă și să elogieze soarta "gladiatorilor" din arenele sportive.

Marele Circ în pole-position!

La începuturile sale, sportul ca și fenomen se baza exclusiv pe capacitățile și talentul exclusiv al atletului. Succesul se datora epuizării totale a resurselor fizice la care se adăuga acel strop, esențial, de determinare și dorință arzătoae de a învinge. Nimic altceva nu conta. 

Mai aproape de zilele noastre, sportul, pe unele paliere, a devenit o mixtură între om și tehnică. Fie că vorbim de navigație, ciclism (clasic sau pe velodrom), canotaj sau acrobații aeriene, aportul echipamentelor tehnice se apropie de nivelul aportului uman. În această categorie se înscriu și spoturile cu motor, în toate variațiile posibile, care fără evoluțiile tehnologice aflate la un nivel înalt probabil că nici nu ar exista.

Reprezentanta de frunte a motor-sport-ului este fără îndoiala Formula 1, competiția care stărnește cel mai puternic atenția și în care sunt rulate cele mai mari sume de bani din branșă. Mâine dimineață (18 martie) va avea loc startul sezonului 2012 în Marele Circ, cum mai este supranumită competiția, pe circuitul Albert Park din Melbourne, Australia.

Sursa foto

Ce este cu adevărat notabil la această ediție este prezența la start a nu mai puțin de 6 campioni mondiali (Vettel, Hamilton, Alonso, Button, Raikkonen și Schumacher) care cu siguranță vor face ca toate etapele să fie un deliciu pentru privitori. De remarcat și revenirea lui Kimmi Raikkonen care după o "pribegie" în competiția raliulilor s-a întors în competiția care l-a consacrat. Un alt detaliu important ar fi acela că în acest an a revenit în  cursa din Statele Unite, care în ultimele două sezoane a lipsit din calendarul competițional.

Favoritul caselor de pariuri este Sebastian Vettel, campionul en-titre, urmat de Lewis Hamilton și Jenson Button. Practic, trei campioni se vor lupta pe 20 de fronturi pentru titlul suprem. Cel mai dezavantajat de "sculele" avute la dispozitie pare a fi Fernando Alonso care, spun gurile rele, ar avea la dispoziție pentru acest sezon o mașină deloc performantă și incapabilă să lupte măcar pentru titlul la constructori.

Cu o componeță atât de exclusivistă, există premisele ca acest sezon să fie unul foarte încins și extrem de spectaculos, lupta la vărf ne mai fiind o afacere germană. 

Sursa foto

În România competiția este transmisă de Digi Sport, care în comentariul lui Antal Putinică și Florin Ion capătă o savoare și mai puternică.

Sursa foto

Robin Van "HERO"

După prestațiile foarte bune și eficiente din acest sezon, mai multe publicații de sport au creat tot soiul de poll-uri care îl au în prim-plan pe căpitanul lui Arsenal, Robin Van Persie. Până în acest moment, batavul s-a dovedit a fi omul numărul în echipa tunarilor, atât în Premier League cât și în Liga Campionilor.

Sursa foto

După câștigarea meciului contra celor de la Liverpool pe site-ul GOAL.com a apărut un sondaj care întreba dacă olandezul face parte din categoria lui Messi și a lui Cristiano Ronaldo, dacă încă mai are de muncit pentru a ajunge acolo sau este departe de categoria celor doi. Din câte am văzut, cei mai multi îl văd pe Robin în aceeași oală cu cei doi "corifei" din Spania.

Conform mai multor opinii, Lionel și Cristiano sunt considerați cei mai buni atacanți care evoluează în prezent. Jocul pe care îl arată, rezultatele și mai ales statistica par a ne arăta că mai bun decăt cei doi nu poate fi nimeni, cel puțin pe termen scurt.

Din punctul mei de vedere van Persie face parte dintr-o categorie superioră celei ce îi include pe argentinian și pe portughez. Nici Messi și nici Ronaldo nu au prea au mare concurență în campionatul în care activează. Ei se duelează reciproc, singura lor "ocupație" fiind să "îl facă" pe celălat. Pe lângă asta, ambii au în spate coechipieri de o valoare foarte ridicată, care le ușurează mult munca și de multe ori au un rol primordial în reușitele "extraterestre" și "galactice" pe care cei doi le au pe teren.

Sursa foto

Liderul tunarilor, de cealaltă parte, nu se bucură de mediul aproape perect pe care îl au așa zișii lui contra-candidați. Arsenal nu are un lot le fel de valoros ca cel al Barcelonei sau al Real-ului, nu există, încă, acea "chimie" din jocul englezilor iar Premier League este un campionat mult mai dur și are mai multe pretendente la lupta pentru primele locuri. Aceste lucruri îl dezavantajează mult pe olandez care se confruntă cu o concurență mult mai acerbă. Cu toate acestea el este, din punctul meu de vedere, cel mai bun atacant al momentului și al sezonului. Are cele mai multe goluri marcate în campionatul englez, fără el Arsenal s-ar afla undeva în zona de jos a clasamentului și a tras echipa după el atăt in Premier League cât și în Ligă. Toate acestea fără să aibă suportul unor mijlocași de talia celor de la Barcelona sau să aibă colegi în ofensivă de calibrul celor de la Real. 

Cei mai tari fani

Mereu există întrebarea "ce echipă de fotbal are cei mai tari fani". Fiind o chestiune atât de subiectivă și criteriile de departajare sunt relative. Orice suporter poate susține, undeva pe bună dreptate, că echipa pe care o susține are cei mai cei fani, iar rivalii mor de ciudă.

Unii spun ca suporterii care se bat cu rivalii în cel mai viceral mod cu putință sunt cei mai tari, pe când alții susțin ideea potrivit căreia cei ce umplu meci de meci stadionul, indiferent de adversar, sunt cei mai buni. Echipa cu cei mai mulți membrii cotizanți poate fi considerată ca având fanii perfecți, pe când anumite voci consideră că fanii care susțin echipa (și aici sunt multe exemple) care a fost în trecut campioană iar acum se zbate în diverse ligi inferioare sunt cei mai tari. Părerile sunt diverse, un etalon nu există, iar "cât de tari" sunt fanii e cam dificil de măsurat. Mai mult, e posibil ca fiecare echipă să aibă suporterii cei mai de soi pentru o anumită perioadă de timp în existența sa.

Eu am mers pe ideea că cei mai tari fani i-a avut Olempique Marseille când, în momentul retrogradării formației în liga secundă din cauza unui blat, au mers în centrul orașului, au cerut permisiunea autorităților bisericești locale și au demontat statuia Fecioarei Maria de pe soclul ei, pentru ca aceasta să nu vadă momentul care întrista întreg orașul. Napoli este un alt exemplu de echipă posesoare a unor fani extraordinari care veneau în număr de aproximativ 50 de mii la fiecare meci cu toate că formația evolua în liga a III-a. Scotocind prin arhiva fotbaistică universală mai putem găsi astfel de exemple.

Sursa foto

În acest moment cei mai tari fani îi are, după părerea mea,  Dynamo Dresda Ce au făcut sporterii ca să merite acest statut? Foarte simplu: deși stadionul echipei (fostă campioană a Germaniei, în prezent aflată în liga a II-a) a fost suspendat, ei au cumpărat toate biletele care ar fi fost teoretic destinate pentru acea partidă. Astfel s-au vândut peste 30 de mii de bilete, fanii arătându-și atașamentul față de formația favorită. E drept că din cauza suporterilor meciul ar fi trebuit să se desfășoare cu porțile închise, însă modul în care ei au decis să-și răscumpere greșeala este demn de toată lauda și admirația, putând servi ca exemplu multor fani cu temperament vulcanic și turbulent

Zalelalelalei Evridei

Deci așadar și prin urmare, aceasta este mirobolanta, minunata, fabuuloasa, colosala și incredibila (am rămas fără apelative) piesă zdrăngănită interpretată de Mandinga la celebra confruntare europeană, Eurovizion pe numele ei. Nu-s eu mare priceput și cunoscător într-ale muzicii, dar nu cred că trebui să fii mare geniu ca să-ți dai seama că piesa compusă (cu multă trudă) de legendarul Costi Ioniță (acest Frank Sinatra dâmbovițean) nu e mai mult decât o zornăială. 

Sursa foto

Probabil că membrii juriului, printre care oameni ce se pretind a fi cunoscători în muzică ( Luminița Anghel, Dan Teodorescu, George Zafiu), s-au gândit că această ciozvârtă audio cu pretenții de piesă va face carieră în zona Europei Orientale (grandioasa finală va avea loc la Baku, Azerbaidjan). După părerea mea, de profan în muzică, "maneluța" asta va aduce României o bine-meritată clasare în ultimele 10 locuri într-un concurs care și așa nu are mare relevanță. Chiar nu-mi aduc aminte ca Eurovizionul să fi lansat vreun mare star de calibrul Madonnei sau al celor de la Scorpions.

Dacă melodia Zaleilah (ce nume cotropitor!) este demnă să reprezinte România la acest concurs, șanse mult mai mari ar avea Pavel Turcu în cucerirea culmilor Eurovizionului de pe meleagurile moldovenești.

Uite golul, nu e golul

Nu e deloc ușor să fii arbitru. Mereu există presiune, lucrurile trebuie menținute într-o stare de echilibru, jocul nu trebuie să scape de sub control iar la sfârșitul partidei toată lumea trebuie să fie mulțumită. Una dintre atribuțiile "cavalerilor fluierului" (adevărați luptători pentru distribuirea și  propășirea regulamentelor fotbalistice) este aceea de a valida golul, atunci când este cazul.

Există cazuri, total nefericite, când din varii motive (cel mai des un arbitru spune că nu a văzut faza) golurile nu sunt acordate. Un astfel de exemplu sa avut loc în partida de Premier League dintre Bolton Wonderers și QPR când tușierul Bob Pollock nu a semnalizat golul perfect valabil (mingea a intrat aproximativ o jumătate de metru în poartă) marcat de către Clint Hill (QPR). 

Sursa foto

Cum s-ar zice în limbaj de Liga I această eroare de arbitraj "a influențat decisiv cursul jocului". Îmi și imaginez ce scandal ar fi ieșit dacă la o partidă, să zicem FC Brașov - Sportul Studențesc, un arbitru asistent (Sebastian Ghoerghe să presupunem) nu ar fi văzut o asemenea fază de joc. Parcă și văd cum Vasile Șiman (patronul "stundenților) ar acuza brigada, și în general corpul de arbitraj, că defavorizează echipele mici, cum va retrage el echipa din campionat dacă astfel de situații se mai repetă și s-ar întreba, retoric firește, de ce astfel de situații nu li se întâmplă "granzilor". După vreo două zile, la Digi Sport, Ion Crăciunescu (șeful CCA) ne-ar  explica cât de grea este misiunea arbitrilor, presiunea care îi apasă, cum tușierul avea câmpul vizual obstrucționat și cum astfel de faze se mai întâmplă. Presa cu siguranță ar vui și i-ar pune la zid pe arbitrii care și așa câștigă prea mult, Mitică de la Ligă le-ar da dreptate în final conducătorilor că se impune aducerea arbitrilor străini, iar Capatos ar arăta, în exclusivitate, rezultatele de la ultimul consult oftalmologic al nefericitului tușier. Tot acest circ mediatic ar dura vreo căteva săptămâni, timp în care posturile TV de sport ar face analize peste analize iar ziarele ar scrie doar despre "golul fantomă".

Cert este că shit happens și la case mult mai mari ! Cu toate că nu se poate scuza o astfel de gafă (am văzut una și la ultimul campionat mondial), până nu se va introduce proba video (măcar pentru astfel de faze) vom mai avea parte de astfel de erori care pot fi scuzate și acuzate la nesfărșit. Cei de la QPR s-au inflamat puțin după care și-au văzut de joc. În repriza a doua au egalat, însă Bolton a dat pe final lovitura de grație. Deși a pus umărul la victoria gazdelor, nimeni de la oaspeți nu a luat de gât tușierul (care cred că nu se mândrește cu o astfel de prestație) și nici presa nu a făcut mare tam-tam. Este de admirat o astfel de atitudine și merită adoptată, măcar pe jumătate.

Don Giovanni găinarul

În domeniul economic, sfera activităților mercantile, categoria "profesională" care se bucură de cele mai consistente venituri este "breasla" intermediarilor. Nu producătorul și nici consumatorul nu câștigă mai mult de pe urma tranzacționării unui produs decât o face intermediarul. 

De când infamul Horst Dassler a făcut din fotbal un conglomerat afaceristic, "vânzătorii de iluzii" (care pot vinde orice, oricui) s-au aciuat pe lângă personajele cheie din acest sport. Practic, cu cât jucătorul sau antrenorul este mai valoros, cu atât mai priceput este personajul din umbră care "îi reprezită" interesele. Impresarii pot face ca un jucător de liga a III-a să fie vândut la preț de primă ligă, sau măcar să obțină un salar de primă mână. Nimic nu se întâmplă fără ca un agent de jucători să-și dea acceptul. În această tagmă și-au făcut simțită prezența și românii, în special prin reprezentantul de frunte pe numele său Ioan "Giovanni" Becali.

Sursa foto

Nu cred că există multe persoană interesată de fotbal care să nu fi auzit măcar o dată de cel mai "venerabil" membru al dinastiei Becali. Până acum 2-3 ani, Giovanni (ce nume nobil) era prezent constant in prim-plan. Nu trecea săptămână fără să auzim cum a mai transferat o "mare speranță" sau cum a contribuit la propășirea materială și spirituală a sportului în general și a fotbalului în particular. La cât bine a făcut și la cât efort a depus, cui îi mai păsa de niște firfirei (a se citi mulți bani) pe care nu-i declarase fiscului (că doar e la modă). Când gluma s-a îngroșat, "maestrul păpușar" a tras cortina și s-a retras din lumina reflectoarelor. 


A reapărut pe firmament concomitent cu mediatizarea puternică de care a avut parte dosarul în care este cap de afiș pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Pentru ca revenirea să nu fie una fără fast, pe YouTube a apărut un filmuleț în care "respectabili" Don Giovanni ne explică nouă, celor ce "nu ne știm" cu ilegalitățile, despre cum stă treaba (cum ar fi zis Ion Țiriac) cu șmecheriile. În viziunea marelui ideolog Becali, lucrurile stau cam așa:

Acelaș personaj lugubru a acordat un interviu Gazetei Sporturilor (disponibil aici) în care ne explica cât este el de tare, cum a făcut avere și căt de priceput este el la fotbal. 

Din modul în care se comportă și la ce atitudini afișează, acest "atârnător" merită cel mult statutul de găinar, infracțiunile de care este acuzat săvârșindu-le mai mult din întâmplare sau încercând să copieze ce a auzit de la alții. Dacă ar fi cu adevărat un gangster (cum se consideră) în primul rând ar avea o atitudine mult mai retrasă și mai ferită de ochii lumii. În al doilea rând nu ar spune (a se citi zbiera din toți bojocii) în gura mare cât de fioros este și cum le tremură tuturor budigăile când își face el majestuos apariția. Mai mult, se știe că la fel cum un magician nu-și spune niciodată trucurile, la fel nici un infractor nu dezvăluie cât de periculos poate fi. Practic, Don Gogoașă Becali se discreditează singur, manifestându-se ca un bădăran necioplit cu puternice complexe de inferioritate. Dacă ar fi dumnealui un mare mafiot, simpla pronunțare a numelui său ar stârni frică și oroare, când de fapt numele său provoacă scârbă și lehamite.

De precizat că acest pseudo-ilegalist a avut o manifestare golănească și josnică la adresa lui Emanuel Terzian într-o emisiune la Sport.ro, însă a scăpat basma-curată ca de multe alte ori.