17 iulie 2012

SKY-TEAM pentru noi, tu ești US-POSTAL 2!

Con-fratele blogger Viktor i-a făcut aici o portretizare imaculată lui Bradley Wiggins, favoritul din anul acesta la câștigarea Turul Franței. Observa el, în articol, cât pare britanicul de "motivat să muncească din greu" pentru victoria finală, de data aceasta adversarii ne mai fiind redutabili datorită dopajului.

Sursa foto
În principiu este posibil ca Viktor să aibă dreptate, iar Wiggins să ajungă la Paris în galben fără să fie pus la zid. Dar ce mă intrigă pe mine este echipa din care acesta face parte. Sky Procycling Team este fără îndoială echipă cea mai zdravănă din Le Tour. Atât de zdravănă încât la contratimpul terminat la Besancon, pe locul doi, după Wiggins, a venit un tinerel zburdalnic de numai 21 de ani, Froome pe numele său, care efectiv l-a  "molestat" pe specialistul consacrat în astfel de probe Fabian Cancellara. Mai mult, am fost siderat de trena impusă pe cățărarea de pe Col de Colombiere de Edvald Boasson Hagen, un ciclist specializat mai mult pe sprinturi.

Aceste performanțe notabile vin și în contextul unor zvonuri care susțin că echipa britanică ar testa un nou medicament "special". Inovația adusă o reprezintă capacitatea acestei substanțe de a reduce masa musculară a sportivului și sporirea energiei. Pe scurt, tot ce are nevoie un ciclist pentru o performanță cât mai bună.

Deși aceste scurgeri de informații sunt foarte discrete, nu pot să nu observ cu Sky-ul domină acest tur, prin performanțele cicliștilor săi, această competiție. Imi aduce aminte de modul autoritar în care US Postal, cu "monumentalul" Lance Armstrong lider, domina mare tur la finalul anilor `90. Având în minte soarta și pățaniile echipei americane, ar fi păcat să asistăm la o reeditare a unei pagini nefericite din istoria ciclismului.

10 comentarii:

  1. Oricum e slab rău turul anul asta, se vede ca e olimpiada dar parca în 2008 nu a fost asa de slab.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e niciun ciclist cu anvergura si nici luptele dintre favoriti nu mai anima competitia. Prin 2007 imi aduc aminte ca au fost niste etape montane (cu Alp d`Heuz si Col de Tourmalet) in care Alexander Vinokourov si Michael Rasmussen s-au duelat teribil. Dupa ce a iesit la rampa "Pistolarul", cu ale sale arme neconventionale, lucrurile s-au bestelit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si asa au fost ok. Probabil se adauga si lipsa mea de timp si nefiind in priza pare mai neinteresant, cine stie.

    Apropo,acum am observat ca ai blogului lui Rayz la "favorite", tare ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anul asta a fost putin mai animat, insa anii trecuti (vreo 3) lucrurile au fost putin mai "plictisitoare".

    Da, l-am trecut si pe el la blogroll. Are un blog meserias care merita bagat in seama. Plus ca e de-al nostru, tunar :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Gata, Frank Schleck prins cu "seringa-n vena". Sa înceapă scandalul, din nou.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ca din intamplare l-au prins...daca un "amarat" ca Frank baga un vena si era pe locul 12 la general (gafaind rau pe munte), de la locurile 5 in sus cum o fi oare?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt dopați aia, sigur au băgat vitamine când erau mici. E totul legal.

    RăspundețiȘtergere
  8. Au mancat banane cand erau mici (vorba unui ilustru fotbaliator). Dar daca il lasam pe Frank in pace, nu putem sa nu dam de Gabrovski. Cum a rupt el catararile din Turul Turciei :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Daa...ce sportivi imbatabili domne..chiar ma gandeam zilele trecute ce plictisitor e sa nu auzi nimic despre dopati..si iata ca soarta mi-a zambit :).

    RăspundețiȘtergere