Le Roi est mort, vive le Roi!

Întoarcerile sunt rareori prevăzute sau prognozate. În cel mai bun caz, acestea pot fi dorite, aşteptate ori vag prevăzute, ele rămânând însă de cele mai multe ori la stadiul de incertitudine. Sportul ne-a arătat totuşi ca astfel  de reveniri sunt posibile, de cele mai multe ori sunt utile iar uneori pot fi şi spectaculoase. În ultimul deceniu, la cel mai înalt nivel, puţini sportivi  au revenit în centrul atenţiei. Majoritatea "titanilor veterani" s-au mulţumit cu aura de "legendă a sportului", simţind totodată că nu mai au nimic de oferit. Lupta cu propriile limite a luat sfârşit, vechea gardă predând ştafeta noilor temerari iar lupta din arene putând continua cu forţe proaspete.

Sfidând parcă logica firească a lucrurilor, apar la intervale ample de timp reveniri în luptă ale unor bravi eroi, gata să arate mapamondului că de fapt ei nu au dispărut niciodată din lumina reflectoarelor. Nume precum Lance Armstrong, Michael Schumacher sau Paul Scholes par a fi perpetue într-un univers sportiv ce se arată primitor cu cei dispuşi să se mai arunce încă o dată in vâltoarea luptei, deşi ar fi putut îmbraţisa foarte călduros statutul de spectator. 

Regele s-a întors! Mai întâi pentru a fi omagiat, iar apoi pentru a întoarce omagiul celor ce au crezut mereu în el şi nu l-au abandonat niciun moment! Regele a revenit din pribegie! Acest moment a fost aşteptat cu sufletul la gura de cei ce doreau să-l mai vadă măcar odată luptând pentru vechiul regat ce dăinuie de 125 de ani. King Thierry Henry is back! A revenit nu pentru a-şi recupera tronul, ci pentru a pune umărul la întărirea cetăţii. Deşi e doar o revenire temporară, lumea s-a aşteptat ca din primul moment "Titi" să arate cine este stăpânul câmpului de bătălie. Iar Regele nu a dezamăgit! I-au fost sufiente 10 minute pentru a-şi readuce "supuşii" la picioarele sale. Cu o lovitură de maestru, Thierry Henry ne-a adus aminte de ce este adorat şi idolatrizat de fanii tunari, de ce este marcatorul all-time al echipei londoneze şi de ce a meritat cu prisosinţă o statuie! Dar cel mai mult i s-a dus lipsa eleganţei, acurateţei si eficienţei în joc. Revenirea sa a fost una de gală, explozivă şi plină de efervescenţă. Regele a arătat tuturor ca nu a murit şi că este mai viu ca niciodată!

La finalul bătaliei am văzut un King Henry compleşit de evenimente, marcat de ceea ce s-a întâmplat pe teren, dar mai important decât orice, am văzut un rege modest şi extrem de emoţionat. Golul marcat, lovitura decisivă, înseamna mai mult decât o calificare în faza următoare a FA Cup; reuşita a arătat că cel mai  bun marcator tunar al tuturor timpurilor încă mai are acea scânteie care le dă fiori adversarilor.


Dar regele nu a fost adus pentru a fi din nou stindardul echipei, ci pentru a prelua temporar o parte din povara principalei "guri de foc" (Robin van Persie), pentru a ridica moralul întregii echipe şi pentru a strânge rândurile în vestiar cum doar el o poate face. Iar rezultatul nu s-a lăsat mult aşteptat. După partida împotriva celor de la Leeds, mai mulţi jucători din lot au evidenţiat efectul mai mult decât benefic pe care Henry l-a avut la echipă încă din primele zile de la revenirea în lotul tunar. Entuziasmul cu care tinerii tunari vorbesc despre prezenţa lui Thierry, cuvintele apreciative la adresa lui şi încrederea absolută în el subliniază foarte puternic o singură idee: Thierry Henry a fost şi este un jucător mult prea important pentru Arsenal şi Arsene Wenger, eminenţa cenuşie (un fel de cardinal Richelieu, dar într-un mod pozitiv), nu ar fi trebuit să-l trimită pe Le Captain în exil pe tărâmul numit Catalunya. Fără îndoială echipa ar fi avut un pilon principal în jurul căruia tinerele talente să se şlefuiască iar în momentele critice din ultimele sezoane ar fi avut cine să anunţe revenirea.

Două luni vom jubila! Ne vom bucura la fiecare atingere, mâgâiere a mingii, preluare sau şut spre poartă, vom ovaţiona fiecare reuşită şi vom suspina la cea mai insignifiantă ratare. Fiecare minut petrecut de Rege va fi un deliciu, un bonus oferit de o legendă vie. Dintr-un şir de "regi" ai fotabalului insular ce ii include pe King Kenny (Dalglish) sau King Eric (Cantona), King Henry este singurul aflat încă in activitate. O activitate prodigioasă şi cu care suntem mândrii că am fost şi suntem contemporani. Mereu îi vom fi recunoscători iar în acest început de ani ii suntem profund îndatoraţi. Să ne bucuram şi să savurăm fiecare clipă alături de rege şi...Long Live The KING!