Aurul negru

Visul oricărui conducator de club din fotbal este să obțină performanțe deosebite cu investiții minime. Chilipirurile, deși nu sunt rețete sigure, sunt mereu tentante si reprezintă principala țintă a departamentelor de scouting ale oricărui club care se respectă. Nimic nu aduce fericire mai mare decât un jucător tânăr, cu un potențial tehnic deosebit, rezistent la efort fără măsură și dornic de a se manifesta fotbalistic în "tărâmul făgăduinței".

Sursa foto

Continentul "negru", acest El Dorado al civilizațiilor vestice europene, este în această perioadă punctul de atracție al "sportului rege". Deși cu greu ar putea rivaliza cu un Campionat European, Cupa Africii pe Națiuni este competiția care atrage atenția prin exotismul său, dar mai ales prin potențialul fotbalistic colosal pe care îl posedă. Echipe de pe întreg continentul european au trimiși în Gabon și Guineea Ecuatorială (cele două țări gazdă) pentru a descoperi noi talente pe care mai apoi să le valorifice la potențial maxim. Nivelul tehnic al partidelor este în general cam cu două clase sub ce se vede în marile campionate din Europa, însă acest lucru le permite unor jucători de rang secund să iasă în prim-plan și să atraga atenția. În foarte puține cazuri jucători de anvergură și cu impact au performante spectaculoase, cei mai mulți preferând să vină mai mult pentru relaxare și doar pentru a face act de prezență. În acest context, jucătorii mai puțin cunoscuți au tot interesul să afișeze prestații cât mai convingătoare, pentru că acest turneu final este cea mai bună rampă de lansare către fotbalul mare și bogat.

Această resursă umană neprețuită în fotbal, după ce este supusă unui  proces de "șlefuire", se transformă în ceea ce vedem în prezent, fără indoială și în viitor, pe marele arene ale batrânului continent, adică campioni! George Weah, Abedi Pele, Basil Boli, Roger Milla sau Jay-Jay Okocha sunt doar câteva nume emblematice pentru ceea ce a reprezentat Africa în fotbalul mondial. La acestea se mai adaugă jucători precum Didier Drogba, Michael Essien, Samuel Eto`o sau Yaya Toure care în momentul de față joacă la cel mai înalt nivel iar numitorul lor comun este locul de unde au pornit către mare performanță.

Sursa foto

Spectacolul este unul aparte. Din tribune, unde modernismul capitalist se împletește cu tradiționalismul și entuziasmul suporterilor, până în teren, unde jucătorii au acea doză de ferocitate pozitivă ce face spectacolul sportiv mai antrenant, întreg peisajul este unul aparte. Din galeri sau din fața televizoarelor, niciun privitor nu poate să nu simtă măcar o dată un sentiment de admirație față de jucători care după ce marchează un gol se manifestă ca un copil care a ieșit cu buzunarele pline dintr-un magazin de dulciuri. 

Merită toată atenția și admirația acestă competiție din partea noastră, a europenilor, pentru că din această zonă absolut fermecătoare ne extragem "aurul negru", o resursă fără de care fotbalul modern nu ar avea aceeși calitate și culoare.

Erou național

Eroii naționali se găsesc în cărțile de istorie. Sunt personaje cu o aură mitică, despre care se vorbește doar la superlativ. În epoca contemporană asemenea tipologii umane nu-și mai găsesc locul, poate nici rostul. Dar uneori merită spart tiparul și conferit acest titlu, de erou,  unei persoane care deși nu iese în evidență în mod constant, la un moment dat se ridică deasupra noastră, a tuturor. Este vorba de Horia Tecău, jucător de tenis român, care a câștigat finala de dublu-mixtde la Australian Open, alături de jucătoarea americană Bethanie Mattek-Sands . Dacă la prima vedere nu pare un lucru major, trebuie știut faptul că ultimul titlu important de grand slam a fost câștigat de către Ilie Năstase, în 1975, într-o finală de dublu masculin alături de  Jimmy Connors la US Open. De atunci, românii au mai jucat finale majore, dar a fost nevoie de o perioadă îndelungată pentru a obține un nou succes răsunător.

Având în vedere performanțele tot mai puține ale sportului românesc per-ansamblu, o astfel de izbândă aduce o rază de speranță și va reprezenta cu siguranță un model demn de urmat pentru orice tânăr aspirant la statutul de campion. Toată munca depusă, tot efortul investit și toți acești ani de așteptare în final și-au spus cuvântul și l-au făcut pe Horia! Merită să ne bucurăm pentru el, pentru acest titlu obținut, să-l felicităm și să-i conferim titlul de EROU NAȚIONAL! Măcar pentru o zi...

(Sursă foto)

Comedie în picioare (II)

Teo - ex trupă Deko

Având in vedere că revoltele (!) sociale s-au oprit, viscolul s-a domolit și el, salariul minim pe economie a crescut cu 30 de lei (o avere!) și ne aflăm in plin week-end, merită să ne mai descrețim frunțile cu una bucată show comic. Acestea fiind zise, în aplauzele dumneavoastră frenetice, îl invit în scena virtuala pe un alt "veteran" al spiritului de glumă  cu caracter comic!

Selecția zilei: Teo - ex trupă Deko, actuala trupă Teo, Vio și Costel

(Sursa: YouTube: user salgrem)

La cules de vorbe...de duh!

Sursa:vincentloy.wordpress.com

Pentru întreg poporul (cu cățel, purcel, iguană și hamster), iată câteva născociri ale minții umane. Unele, elucubrații profunde, iar altele, lansate în atmosferă direct din puțul gândirii. Lecturați și vă minunați:

           SPORT

"Nu pot să spun că am plâns, dar mi-au dat lacrimile" - Cosmin Moți

"Știam că mă voi face fotbalis încă înainte să mă nasc" - Flavius Stoican

"Să nu uităm că naționala Nigeriei a participat la numeroase campionate mondiale și europene" - Mircea Sandu, președinte FRF

"Suporterii noștri sunt 80% din București și 40% din provincie" - Ionel Dănciulescu

"Jucătorii trebuie să aibă mai multă mentalitate" - Victor Pițurcă

"Nu cred că am fi pierdut acest meci dacă s-ar fi terminat 1-1" - Uli Hoeness, manager Bayern Munchen 

 În 1996, Muhamad Ali, bolnav de parkinson, aprindea flacăra olimpică la Atlanta iar comentatorul TV spunea: "Priviți cum îi tremură mâinile de emoție" - Dumitru Graur (se presupune)

"Ionel Ganea, ca om, e capabil să infecteze până și penicilina" - Marian Iancu, președinte FC Timișoara

"În mare acesta a fost un meci, care, dacă s-ar fi desfășurat în alt mod, altul ar fi fost rezultatul" - Eike Immel, portar german

"Putea fi 3-3!" -Ioan Sdrobiș, antrenorul echipei FC Baia-Mare, după meciul Electroputere Craiova - FC Baia-Mare 8-1 disputat în campionatul1994/95)

 "Tot ce am făcut a fost din dragoste pentru România și în detrimentul echipei naționale" - Gheorghe Hagi

"Nu mai e mult până mai e foarte puțin" - George Becali

"Dom`le eu muncesc 24 de ore pe zi, uneori chiar și noaptea" - Dumitru Dragomir, președinte LPF

"Am ajuns, bă, la o vârstă la care mi-am dat seama că trebuie sa fiu și cinstit" - Dumitru Dragomir

           PAMFLET

 "Bună ziua din orașul de sub Someș" - Ilie Dobre, comentator de radio

"Pe la voi prin Chișinău trece Volga, nu? CUM? Nu mai trece? - Loredana Groza

"Există în sală tineri care au murit in Revoluția din decembrie `89" - Viorel Cataramă

"Sunt emanație a Revoluției din `89" - Victor Yila, originar din Congo

"Sănătate maximă, fericire exagerată" - DJ FreakaDaDisk, membru al trupei Paraziții

"România a fost învinsă de Insulele Capulele Verde" - Florin Călinescu

Dacă este cineva doritor de a îmbogăți și a îmbunătăți lista, orice adăugire este bine-venită.

Talentul este etern!

Talentul nu este o noțiune corectă. Nu contează cât de mult muncești, te speteși sau cât efort depui. Talentul îl ai sau nu-l ai. Nu cunosc un om, nu contează domeniul, care să iși fi îmbunătățit talentul. În cel mai bun caz acesta poate fi descoperit prin itnermediul efortului depus. Este exact ca și fumusețea, o calitate pe care dacă o ai ești norocos/norocoasă, iar dacă nu te-a fericit Dumnezeu cu așa ceva, te reorientezi.

În sport se aplică cam același principiu. Talentul și priceperea pot în ADN-ul oricărui sportiv, dar dacă acesta lipsește, cel în cauză va fi catalogat drept "muncitor" sau "silitor". Foarte interesant este că înaintarea în vârstă nu își pune de cele mai multe ori amprenta asupra talentului și a tehnicii. Oricât de leneș sau dezinteresat deveni un sportiv după "lăsarea la vatră", talentul nu piere și se poate manifesta în cele mai neașteptate momente. Asta a arătat si fostul internațional de origine sârbă Dragan "Piksi" Stojkovic într-un meci din campionatul Japoniei unde, atenție, el este antrenor, nu jucător.

sursa: calciopro.com

După această reușită ABSOLUT FABULOASĂ, care ar face invidios orice jucător activ și plătit regește, antrenorul celor de la Nagoya Grampus a fost eliminat de arbitrul partidei care nu a gustat deloc execuția. Sunt curios, deși este o întrebare retorică, oare câți jucători definiți drept "tehnici" sau "magicieni ai mingii" ar reuși o astfel de execuție pe un teren de fotbal? La cât de lejer a fost Stojkovic, încălțat în pantofi și îmbrăcat la costum, cred că nu e mare șmecherie...

(Sursa: YouTube; user: akasaka908)

Gentleman All Blacks

"Rugby-ul este un sport de golani practicat de domni, pe când fotbalul este un sport de domni practicat de golani."

Baronul Pierre de Coubertin - Fondator CIO

 Aceast citat îi aparține baronului Pierre de Coubertin (fondatorul Comitetului Olimpic Internațional) și descrie perfect atât esența celor două sporturi cât și diferențacolosală dintre acestea. Deși în principiu fotbalul se vrea a fi un sport non-violent (doar pe alocuri dur), am putut asista în ultima vreme la numeroase partide care au ieșit în evidență prin conduita violentă a jucătorilor. Nume precum Pepe (Real Madrid), Luis Suarez (Liverpool) sau Mario Balotelli (Manchester City) au fost exponențele cele mai importante ale noțiunii de "golan" din fotbal, care nu fac cinste acestui fenomen global și știrbesc puternic din valoarea conceptului de fair-play. De partea cealaltă, rugby-ul nu scoate în evidență niciodată vreun comportament "golănesc", ci iese în față cu duritatea specifică acestui sport manifestată doar în spiritul jocului. Violența nu și-a găsit niciodată adăpost în rugby, unde respectul față de joc și aversar este mai presus decât impulsul de moment, iar spectatorii si telespectatorii sunt mult mai importanți decât suma care intră în cont la finalul fiecărei luni. Deși în rugby încă se mai simte acea aură elitistă, frumusețea competițiilor a rămas aceeași tocmai datorită națiunilor   "clasice" (Anglia, Franța, Africa de Sud, Noua Zeelandă), care au păstrat valorile sportive neatinse. 

Jonah Lomu

Dacă în fotbal avem "titani" ca Pele, Maradona, Cruyff, Zidane, Maldini, Van Basten, Ronaldo sau Vieira, în rugby fiecare sportiv este un "greu". Efortul, dăruirea în teren, tăria de caracter, atenția dar și demnitatea pe care o arată la fiecare meci fac din acești războinici unici în istoria acestui sport. Dintre toți, unul se ridică deasupra tuturor, prin calitățile avute și prin rezultatele obținute de-a lungul carierei sale. Este vorba de Jonah Lomu, pe care dacă l-am descrie în termeni fotbalistici ar trebui să spunem că a avut forța lui Marcel Desailly, viziunea în joc a lui Zidane, tehnica lui Messi, eleganța Cruyff lui, vigoarea lui Gatusso, sprintul lui Thierry Henry și eficacitatea lui Ronaldo! Dar e o blasfemie această comparație; Jonah Lomu se ridică deasurpra oricărui fotbalist tocmai prin acest cumul de calități care l-au recomandat și l-au transformat, după părerea mea,  în cel mai bun jucător de rugby al tuturor timpurilor.

Pentru că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, vă invit în continuare la vizionarea a două clipuri care ilustrează perfect valoarea acestui sportiv legendar.

(Sursa: YouTube; user: horipinoy)

Neo-Inchiziția

Uniunea Europeană în colaborare cu Statele Unite ale Americii și Japonia, prezintă:

Autor: Dragoliz

Ce vrea să transmită acest clip, este că dacă acest acord, ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), va fi adoptat, atunci ne vom afla în fața celei mai perfide norme legislative. Toate deceniile în care s-au dus lupte dure pentru ca oamenii să aibă dreptul la liberă și neîngrădită exprimare au fost în zadar. Iar noi, cetățenii, vom fi la mâna unui grup de decidenți cel mai probabil pe de o parte paranoici iar pe de altă parte cu pușculița plină (să trăiască agențiile de lobby). Practic, ascunzându-se în spatele discursului despre protejarea drepturilor de autor și a proprietății intelectuale, autoritățile iși propun să instituie un nou tip de Inchiziție, care ne va supraveghea foarte strict activitatea internaută. De asemenea oricând ne putem trezi cu abonamentul la Internet suspendat sau dați în judecată pentru încălcarea unor drepturi de autor. 

Mi se pare absolut ridicolă o astfel de lege, care deși susține că vrea să stârpeasca pirateria online, va limita extraordinar de mult atât libertatea de exprimare cât și conținutul efectiv din mediul online. Ceea ce rămâne de văzut, daca această propunere legislativă va trece de votul Parlamentului European, este pozitia pe care o vor adopta furnizorii de servicii de Internet și care, din punct de vedere economic, devin cei mai vulnerabili în acest lanț economic format din client-furnizor de Internet-autoritate de control. 

(sursa: YouTube; user: laquadrature)

Comedie în picioare (I)

Costel - ex trupă Deko

Fie lumea cât de rea, tot mai bună-i comedia (în picioare)...ăsta ar trebui să fie sloganul şi lozinca oamenilor care nu se simt prea confortabil fiind "violaţi", în sens metaforic, de aceasta cavalcadă de breiching nius-uri si toc-şouri care nu mai contenesc să ne "ţină la curent" cu ce se mai întâmplă prin Capitala invadată de pseudo-protestatari, cu cine a mai fost agresat de jandarmi...pardon, cine a mai periclitata ordinea publică şi alte semenea grozăvii mioritice de sezon. În aceste sens, cum ar fi spus prolificul Andrian "Bombo" Năstase, vă ofer în continuare o serie de momente din cadrul unui spectacol de comedie în picioare (stand-up comedy).

Selecţia zilei: Costel - ex. trupa Deko, actuala trupă Teo, Vio şi Costel

Profunde şi sincere mulţumiri utilizatorului ForcedToDie26 care a înregistrat acest spectacol şi ni l-a pus la dispoziţie pe YouTube.

Pact cu Diavolul

"I don't believe in the last month or the last year, the Premier League has played a very fair role in the distribution of the fixtures."

"We have sold our soul and we do not control our fixtures any more."

 Arsene Wenger are dreptate când spune, într-o maniera subtilă, ca televiziunile ce poseda drepturile de transmisie ale partidelor de competiţiile engleze sunt cele care dictează desfăşurarea evenimentelor din Albion. Sir Alex Ferguson a fost chiar mai direct anul trecut când a declarat pentru BBC că atunci "Când baţi palma "cu Diavolul, trebuie să plăteşti un preţ" . Deşi banii oferiţi de televiziuni cluburilor de fotbal reprezintă sursa primordială de venit, devenind mai apoi componenta principală a bugetului pe întrg sezonul, campionatul britanic se găseşte la ora actuală într-o postură extrem de neplacută. Mai exact întreg programul competiţional se află la discreţia directorilor de programe din cadrul posturilor care transmit meciurile de fotbal, aceştia fiind cei care hotărăsc ziua şi ora la care se desfăşoara partidele. Dintr-un anumit punct de vedere este corect această desăşurare a evenimentelor întrucât trusturile media fac tot posibilul pentru a-şi recupera banii investiţi. Dar pe de alta parte, este total greşit ca doar interesele financiare să prevaleze iar cluburile, prin intermediul staff-urilor tehnice şi a jucătorilor, să fie doar nişte simplii executanţi a unor ordine venite din parte unor oameni care decid doar în funcţie de statistici şi bilanţuri contabile.

Deţine drepturile de televizare ale Premier League (2010-2013)

Deşi toate echipele împart în mod egal banii din drepturile TV pentru Premier League (adică aproximativ 1,7 miliarde de lire sterline), progamul competiţional nu pare a fi egal pentru toate echipele. Astfel, au fost cazuri în care unele echipe au fost nevoite să joace 2 partide într-un interval foarte scurt de timp (mai putin de 24 de ore), pe când altele au beneficiat de timp suficient pentru a-şi odihnii jucătorii pentru meciul următor. Aceste discrepanţe se resimt cel mai puternic în momentul în care două pretendente la  câstigarea titlului, beneficiarele fiind echipele care au la dispoziţie o perioada de pauză cât mai mare între etape. Având în vedere programul congestionat al campionatului englez în perioada iernii, deciziile luate în scop comercial de către televiziuni pot afecta sub aspect sportiv competiţia, rezultatele fiind vizibile în ierarhia finală.


Rolul televiziunii în sport nu este unul negativ, mai ales ca prin intermediul acesteia pe de o parte se promovează competiţia iar pe de altă parte se oferă un puternic impuls financiar. Însă aceste beneficii oferite de către mass-media vizuală nu ar trebui să ştirbească din prerogativele şi drepturile care în fond aparţin cluburilor.

"It is the truth and I cannot say the television is wrong, but it is not normal that you can have a direct influence on the schedule through the television."

                                                                                                                                                                                     Sursa: The Independent

Le Roi est mort, vive le Roi!

Întoarcerile sunt rareori prevăzute sau prognozate. În cel mai bun caz, acestea pot fi dorite, aşteptate ori vag prevăzute, ele rămânând însă de cele mai multe ori la stadiul de incertitudine. Sportul ne-a arătat totuşi ca astfel  de reveniri sunt posibile, de cele mai multe ori sunt utile iar uneori pot fi şi spectaculoase. În ultimul deceniu, la cel mai înalt nivel, puţini sportivi  au revenit în centrul atenţiei. Majoritatea "titanilor veterani" s-au mulţumit cu aura de "legendă a sportului", simţind totodată că nu mai au nimic de oferit. Lupta cu propriile limite a luat sfârşit, vechea gardă predând ştafeta noilor temerari iar lupta din arene putând continua cu forţe proaspete.

Sfidând parcă logica firească a lucrurilor, apar la intervale ample de timp reveniri în luptă ale unor bravi eroi, gata să arate mapamondului că de fapt ei nu au dispărut niciodată din lumina reflectoarelor. Nume precum Lance Armstrong, Michael Schumacher sau Paul Scholes par a fi perpetue într-un univers sportiv ce se arată primitor cu cei dispuşi să se mai arunce încă o dată in vâltoarea luptei, deşi ar fi putut îmbraţisa foarte călduros statutul de spectator. 

Regele s-a întors! Mai întâi pentru a fi omagiat, iar apoi pentru a întoarce omagiul celor ce au crezut mereu în el şi nu l-au abandonat niciun moment! Regele a revenit din pribegie! Acest moment a fost aşteptat cu sufletul la gura de cei ce doreau să-l mai vadă măcar odată luptând pentru vechiul regat ce dăinuie de 125 de ani. King Thierry Henry is back! A revenit nu pentru a-şi recupera tronul, ci pentru a pune umărul la întărirea cetăţii. Deşi e doar o revenire temporară, lumea s-a aşteptat ca din primul moment "Titi" să arate cine este stăpânul câmpului de bătălie. Iar Regele nu a dezamăgit! I-au fost sufiente 10 minute pentru a-şi readuce "supuşii" la picioarele sale. Cu o lovitură de maestru, Thierry Henry ne-a adus aminte de ce este adorat şi idolatrizat de fanii tunari, de ce este marcatorul all-time al echipei londoneze şi de ce a meritat cu prisosinţă o statuie! Dar cel mai mult i s-a dus lipsa eleganţei, acurateţei si eficienţei în joc. Revenirea sa a fost una de gală, explozivă şi plină de efervescenţă. Regele a arătat tuturor ca nu a murit şi că este mai viu ca niciodată!

La finalul bătaliei am văzut un King Henry compleşit de evenimente, marcat de ceea ce s-a întâmplat pe teren, dar mai important decât orice, am văzut un rege modest şi extrem de emoţionat. Golul marcat, lovitura decisivă, înseamna mai mult decât o calificare în faza următoare a FA Cup; reuşita a arătat că cel mai  bun marcator tunar al tuturor timpurilor încă mai are acea scânteie care le dă fiori adversarilor.


Dar regele nu a fost adus pentru a fi din nou stindardul echipei, ci pentru a prelua temporar o parte din povara principalei "guri de foc" (Robin van Persie), pentru a ridica moralul întregii echipe şi pentru a strânge rândurile în vestiar cum doar el o poate face. Iar rezultatul nu s-a lăsat mult aşteptat. După partida împotriva celor de la Leeds, mai mulţi jucători din lot au evidenţiat efectul mai mult decât benefic pe care Henry l-a avut la echipă încă din primele zile de la revenirea în lotul tunar. Entuziasmul cu care tinerii tunari vorbesc despre prezenţa lui Thierry, cuvintele apreciative la adresa lui şi încrederea absolută în el subliniază foarte puternic o singură idee: Thierry Henry a fost şi este un jucător mult prea important pentru Arsenal şi Arsene Wenger, eminenţa cenuşie (un fel de cardinal Richelieu, dar într-un mod pozitiv), nu ar fi trebuit să-l trimită pe Le Captain în exil pe tărâmul numit Catalunya. Fără îndoială echipa ar fi avut un pilon principal în jurul căruia tinerele talente să se şlefuiască iar în momentele critice din ultimele sezoane ar fi avut cine să anunţe revenirea.

Două luni vom jubila! Ne vom bucura la fiecare atingere, mâgâiere a mingii, preluare sau şut spre poartă, vom ovaţiona fiecare reuşită şi vom suspina la cea mai insignifiantă ratare. Fiecare minut petrecut de Rege va fi un deliciu, un bonus oferit de o legendă vie. Dintr-un şir de "regi" ai fotabalului insular ce ii include pe King Kenny (Dalglish) sau King Eric (Cantona), King Henry este singurul aflat încă in activitate. O activitate prodigioasă şi cu care suntem mândrii că am fost şi suntem contemporani. Mereu îi vom fi recunoscători iar în acest început de ani ii suntem profund îndatoraţi. Să ne bucuram şi să savurăm fiecare clipă alături de rege şi...Long Live The KING!