4 aprilie 2012

Champions League pe sfert

Seara de marți a mai oferit celor interesați (după unele sondaje comandate de UEFA ar fi ceva popor) două porții de fotbal marca Uefa Champions League. Dacă prima porție, de pe tărâm bavarez, nu a fost prea condimentată sau incitantă (Bayern învingând OM cu 2-0), a doua porție disponibilă a oferit ceva subiecte de discuție.
Sursa foto

Din capul locului trebuie spus ca Barcelona a învins cu scorul de 3-1 pe AC Milan pe tărâm catalan. Toate bune și frumoase, favoriții merg mai departe în semifinale în așteptare, cel mai probabil, a lui Chelsea. Dar cum se întâmplă la astfel de meciuri, mereu există chestiuni care merită punctate și evidențiate.

Primul lucru demn de luat în seamă ar fi modul în care a jucat diavolul milanez. Ar fi fost de așteptat după declarațiile lui Allegri (care spunea că va ataca, va ieși la joc iar echipa sa nu va juca precum Inter-ul lui Mourinho de acum 2 ani) italienii să se strofoace mai mult pe partea ofensivă. Ce au arătat însă milaniștii, vorba marelui comentator de la TVR Emil Hossu Longin, a fost o oarecare teamă, un joc de posesie slab, presărat cu destule erori defensive și multe indecizii pe faza de atac. Practic, italienii au avut două șuturi pe spațiul porții dintre care unul a fost gol. În rest, Valdes a avut o viață destul de simplă ne fiind solicitat prea mult.

Al doilea lucru de remarcat, este modul în care catalanii au tratat meciul în compartimentul defensiv. Având experiența dublei din grupe în compania milanezilor, spaniolii s-au apărat foarte exact, acoperind bine spațiile fără a oferi prea multe lovituri libere din preajma careului. Singurul moment de slăbiciune a fost golul marcat de italieni, în rest evoluția fundașilor fiind una foarte atentă. Această siguranță a defensivei a venit și pe fondul lipsei de apență a atacanților adverși care nu au pus prea multă presiune pe apărare.

Al treilea aspect ce se evidențiază este arbitrajul. Barcelonei i s-au acordat două penalty-uri în prima repriză care au contat destul de serios în economia partidei. Dacă primul penalty a fost unul acordat corect, deși Messi părea că așteaptă să fie terfelit puțin, al doilea a fost o glumă nesărată. Regulamentul prevede sancționarea tragerilor de tricou, doar că in meciul de aseară tragerea a început înainte ca mingea să fie repusă în joc. În acest caz, arbitrul ar fi trebuit să atenționeze jucătorul care comite infracțiunea înainte de a permite reluare jocului. Trecând și peste asta, același legiuitor batav nu a acordat o lovitură de pedeapsă italienilor la faultul asupra lui Ibrahimovic, care a fost mult mai clar decât al doilea penalty dat spaniolilor. 

Una peste alta, Barcelona și-a meritat accederea în semi-finale, nu atât prin jocul prestat, cât prin lipsa de combativitate și chef de joc a Milan-ului. Spaniolii au fost mai prezenți în joc, au arătat mai multă forță ofensivă și exactitate în joc. 

Sursa foto
Se poate aduce în discuție faptul că modul în care centralul a condus partida a împins de la spate echipa catalană. Dar spre deosebire de alte partide din trecut (finala împotriva lui Arsenal sau meciul de pe Stanford  Bridge condus de celebrul Tom Henning Ovrebo), influența arbitrului a fost mult mai putin semnificativă în acest sfert de finală. Îndrăznesc să spun că Barcelona s-ar fi calificat chiar și fără deciziile venite în favoarea sa. Asta nu scuză modul în care oficialul olandez și-a făcut treaba (amuzant, el crede că toate au fost în perfectă ordine) și readuce puțin în prim-plan modul în care Barcelona este ajutată/impulsionată/împinsă de la spate în momentele esențiale din unele meciuri.

3 aprilie 2012

Justiția a murit!

Se spune că a treia putere în stat, cea judecătorească, e cea care împarte justiția și face dreptate. Fiecare, după "merite", își ia porția de pedeapsă dacă este prins cu mâța-n sac. Asta ar trebui să se întâmple într-un stat de drept, în care instituțiile functionează iar cei ce calcă strâmb și încearcă să ocolească legea sunt pedepsiți.


Sursa foto


Dar nu este cazul României, acest no man`s land balcanic, în care justiția este aplicată cu un etalon încă indisponibil publicului larg, adică prostimii. Altfel nu-mi pot explica cum a fost judecat și mai ales modul halucinant în care s-a decis ACHITAREA (!!!!) tuturor inculpaților în "DOSARUL TRANSFERURILOR" din fotbalul românesc. Într-un context în care justiția din România este monitorizată asupra modului în care se iau deciziile vizavi de marea corupție, o astfel de soluționare mi se pare hilară și de ne conceput. Sau poate acuzațiile ce li s-au adus inculpaților se încadrează la găinării...

Sursa foto
Toate acuzațiile procurorilor vizau operațiuni de înșelaciune, evaziune fiscală și pe alocuri spălare de bani. Astfel de infracțiuni, în sisteme juridice de bun-simț se pedepsesc cu ani grei de închisoare, fără prea multe discuții. Însă nu și în România, unde cu cât ai mai multă influență și mai mulți bani scapi foarte ușor de  "brațul lung al legii " care de fapt este flasc și cangrenat. Prin decizia luată, cine a judecat această cauză practic s-a pișat pe actul de justiție. Era de așteptat ca inculpații să nu primească pedeapsa maximă, procurorii cerând atât de mult tocmai pentru ca judecătorul să acorde măcar o parte. Însă achitarea și declararea ca nevinovați a tuturor celor implicați este absolut RUȘINOS!!

Este de așteptat cu și "Cazul valiza", a cărui sentință s-a amânat pentru 17 aprilie, să aibă aceeași soartă. În acest mod toate acuzațiile care s-au adus în ultima vreme mai multo oameni din fotbalul românesc s-ar băga sub preș, iar celor ce au, încă, tupeul să conteste și să arate cu degetul neregulile li se va da cu flit într-un mare stil. Dacă în Italia și mai recent în Turcia s-a putut face curățenie, în România nu se poate face, astăzi primind confirmarea. Cei ce au manifestat de curând contra lui Mircea Sandu sau a lui Dumitru Dragomir ar trebui să demonstreze contra justiției lamentabile.

Dacă Friedrich Nietzsche declara moartea lui Dumnezeu, arătând că Dumnezeul creștinilor nu mai reprezenta în acea epocă o sursă viabilă a principiilor morale, și noi putem, în anul 2012, declara moartea justiției din România care nu mai reprezintă un etalon de corectitudine și de  înfăptuire a dreptății.