Suculeț de mere pentru maximă putere!

Într-o eră în care sportivii sunt tot mai apropiați ca valoare și ca fizic, mereu se încearcă dezvoltarea a noi metode care să le dea unora acel avantaj decisiv spre marea izbândă. Cum talentul ține absolut de înzestrarea fiecăruia  în parte, ținând mai mult de hazard, singurul aspect care poate fi îmbunătățit este partea fizică. Și cum antrenamentul de zi cu zi, truda depusă cu abnegație și perseverența nu sunt de ajuns, "eminențele cenușii" care trag sforile prin sport au găsit soluția: DOPAJUL! 

Sursa foto

Acest fenomen, din punctul meu de vedere, este unul foarte larg răspândit cu ramificații foarte adânci și fiind factorul decisiv în multe rezultate de răsunet și recorduri doborâte. De asemenea, când arbitrul nu a putut fi cumpărat sau adversarii păreau a fi mai puternici, dopajul a rămas ultimul "instrument" pentru a obține victoria. 

Sursa foto

Cine se încumetă acum să acuze vreun sportiv, încă nedovedit, de practici "oculte" este foarte repede acuzat că duce o "vânătoare de vrăjitoare", iar din moment ce dovezile palpabile nu există "hoțul neprins, negustor cinstit". Problema este că, la fel ca și în actul de justiție, este foarte greu să prinzi un sportiv dopat (costurile materiale și umane fiind foarte mari). Cine se face uz de o astfel de practică are de cele mai multe ori grijă să se ferească de posibilele controale. Un alt impediment este acela că forurile de conducere ale celor mai multe sporturi văd în activitatea de control și depistare a sportivilor dopați un lucru derizoriu și care nu merită foarte multă atenție. Există, evident, o organizație care luptă împotriva dopajului, Agenția Internaționala Anti-Doping, însă aceasta devine inutilă de vreme ce în multe sporturi cei ce se ocupă de destinele acestora sunt mai interesați de billanțurile financiare pozitive decât de lupta contra dopajului. 

Practic, sportul cel mai feroce controlat și ținut sub supraveghere este ciclismul, unde anual sunt întreprinse sute de controale și rar trece un an în care un mare nume din acest sport să nu fie prins "la borcanul cu miere". Cel mai recent caz este al ibericului Alberto Contador care a fost depistat pozitiv la un control iar acum este suspendat din marile competiții, el rămânând și fără ultimul titlul câștigat în Turul Franței.

Sursa foto

În afară de cicliști și câțiva atleți nu vedem prea des sportivi despistați, demostrați iar apoi suspendați pe motiv de dopaj. Cele mai multe sunt suspiciunile care planează asupra sportului în general, iar cei suspectați  resping din start acuzațiile argumentând că sunt nefondate, fiind doar niște "teorii ale conspirației". Dar cum nu iese foc fără fum, merită aplecată urechea și privit cu mai multă atenția la maniera în care unii sportivi au ajuns la statutul de cult în urma unor performanțe denumite, uneori la propriu iar alteori la figurat, supra-omenești.

La o cercetare mai amănunțită, se pot descoperi unele indicii care puse cap la cap înfățisează o imagine meschină a sportului, care se dorește a fi imaculată. Spre exemplu, foarte interesant a fost poziția fostului jucător de tenis Yannick Noah care sugera într-un interviu că sportivii spanioli ar face uz de metode ilegale pentru a-și spori performanțele. Răspunsul la aceste acuze nu a întârziat, Rafael Nadal și Pep Guardiola apostrofându-l puternic pe francez. Și despre Nadal s-a spus la un moment dat că performanțele sale au la bază dopajul, ca de altfel și gruparea catalană cundusă de Guardiola. Iar dacă la aceste nume îl adăgăm pe Contador, alături de alte nume din ciclism, ajungem la o constantă - celebrul doctor Fuentes. Acest doctor cu vaste competențe sportive se află în prezent arestat tocmai pentru implicarea sa în activități de dopaj. Ce e iarăși interesant, e că domnia s-a a spus după ce a fost arestat că dacă ar fi să spună tot ce știe, ar avea de suferit atăt FC Barcelona cât și naționala de fotbal a Spaniei.

Este clar că până vor exista probe concrete nu poate fi nimeni acuzat, dar pot fi ridicate întrebări. Iar aceste întrebări sunt absolut necesare din moment ce există sportivi care fie recunosc că s-au dopat sau povestesc anumite întâmplări din trecut care în prezent sunt legate puternic de dopaj. Spre exemplu Bjarne Riis, ciclist danez, a recunoscut după ce s-a retras din activitate că s-a dopat, iar marele Franz Beckembauer a povestit într-un interviu că exista o metodă prin anii `80 prin care fotbaliștii își împrospătau sângele (aluzie la anumite transfuziile sanguine care sunt considerate practici doping).

Cu certitudine că talentul nu poate fi dopat, dar substanțele care îmbunătățesc artificial performanțele fizice permit sportivului să-ți manifeste nestigherit calitățile, efortul depus ne putând să afecteze performanțele. Astfel, putem vedea o mulțime de fotbaliști, tenismani, atleți sau handbaliști care după ce au ieșit de pe teren nu prezintă nicio urmă de efort fizic. Ei arată de parcă atunci cănd merg acasă au energie să aspire, să taie lemne sau să mute mobila.

Sursa foto

Foarte grav este că unele astfel de practici pot duce la tragedii. Deși nu s-a făcut o conexiune clară, drame precum cea a lui Marc Vivien Foe, Antonio Puerta și mai recent a lui Fabrice Muamba par a avea legătură cu dopingul. Fie e vorba de un anevrism, cum a fost cazul la Foe, fie o afecțiune cardiacă, la Puerta și Muamba, astfel de probleme sunt cauzate de substanțe sau practici menite să ofere o doză considerabilă de energie, uneori fatală. Iar până ce aceste practici nu vor fi mai bine și mai eficient contracarate, vom mai avea parte de imagini cu "eroi căzuți la datorie", cu familii compleșite de tristețe, fețe inmărmurite și discursuri patetice care să deplângă și să elogieze soarta "gladiatorilor" din arenele sportive.

Marele Circ în pole-position!

La începuturile sale, sportul ca și fenomen se baza exclusiv pe capacitățile și talentul exclusiv al atletului. Succesul se datora epuizării totale a resurselor fizice la care se adăuga acel strop, esențial, de determinare și dorință arzătoae de a învinge. Nimic altceva nu conta. 

Mai aproape de zilele noastre, sportul, pe unele paliere, a devenit o mixtură între om și tehnică. Fie că vorbim de navigație, ciclism (clasic sau pe velodrom), canotaj sau acrobații aeriene, aportul echipamentelor tehnice se apropie de nivelul aportului uman. În această categorie se înscriu și spoturile cu motor, în toate variațiile posibile, care fără evoluțiile tehnologice aflate la un nivel înalt probabil că nici nu ar exista.

Reprezentanta de frunte a motor-sport-ului este fără îndoiala Formula 1, competiția care stărnește cel mai puternic atenția și în care sunt rulate cele mai mari sume de bani din branșă. Mâine dimineață (18 martie) va avea loc startul sezonului 2012 în Marele Circ, cum mai este supranumită competiția, pe circuitul Albert Park din Melbourne, Australia.

Sursa foto

Ce este cu adevărat notabil la această ediție este prezența la start a nu mai puțin de 6 campioni mondiali (Vettel, Hamilton, Alonso, Button, Raikkonen și Schumacher) care cu siguranță vor face ca toate etapele să fie un deliciu pentru privitori. De remarcat și revenirea lui Kimmi Raikkonen care după o "pribegie" în competiția raliulilor s-a întors în competiția care l-a consacrat. Un alt detaliu important ar fi acela că în acest an a revenit în  cursa din Statele Unite, care în ultimele două sezoane a lipsit din calendarul competițional.

Favoritul caselor de pariuri este Sebastian Vettel, campionul en-titre, urmat de Lewis Hamilton și Jenson Button. Practic, trei campioni se vor lupta pe 20 de fronturi pentru titlul suprem. Cel mai dezavantajat de "sculele" avute la dispozitie pare a fi Fernando Alonso care, spun gurile rele, ar avea la dispoziție pentru acest sezon o mașină deloc performantă și incapabilă să lupte măcar pentru titlul la constructori.

Cu o componeță atât de exclusivistă, există premisele ca acest sezon să fie unul foarte încins și extrem de spectaculos, lupta la vărf ne mai fiind o afacere germană. 

Sursa foto

În România competiția este transmisă de Digi Sport, care în comentariul lui Antal Putinică și Florin Ion capătă o savoare și mai puternică.

Sursa foto

Robin Van "HERO"

După prestațiile foarte bune și eficiente din acest sezon, mai multe publicații de sport au creat tot soiul de poll-uri care îl au în prim-plan pe căpitanul lui Arsenal, Robin Van Persie. Până în acest moment, batavul s-a dovedit a fi omul numărul în echipa tunarilor, atât în Premier League cât și în Liga Campionilor.

Sursa foto

După câștigarea meciului contra celor de la Liverpool pe site-ul GOAL.com a apărut un sondaj care întreba dacă olandezul face parte din categoria lui Messi și a lui Cristiano Ronaldo, dacă încă mai are de muncit pentru a ajunge acolo sau este departe de categoria celor doi. Din câte am văzut, cei mai multi îl văd pe Robin în aceeași oală cu cei doi "corifei" din Spania.

Conform mai multor opinii, Lionel și Cristiano sunt considerați cei mai buni atacanți care evoluează în prezent. Jocul pe care îl arată, rezultatele și mai ales statistica par a ne arăta că mai bun decăt cei doi nu poate fi nimeni, cel puțin pe termen scurt.

Din punctul mei de vedere van Persie face parte dintr-o categorie superioră celei ce îi include pe argentinian și pe portughez. Nici Messi și nici Ronaldo nu au prea au mare concurență în campionatul în care activează. Ei se duelează reciproc, singura lor "ocupație" fiind să "îl facă" pe celălat. Pe lângă asta, ambii au în spate coechipieri de o valoare foarte ridicată, care le ușurează mult munca și de multe ori au un rol primordial în reușitele "extraterestre" și "galactice" pe care cei doi le au pe teren.

Sursa foto

Liderul tunarilor, de cealaltă parte, nu se bucură de mediul aproape perect pe care îl au așa zișii lui contra-candidați. Arsenal nu are un lot le fel de valoros ca cel al Barcelonei sau al Real-ului, nu există, încă, acea "chimie" din jocul englezilor iar Premier League este un campionat mult mai dur și are mai multe pretendente la lupta pentru primele locuri. Aceste lucruri îl dezavantajează mult pe olandez care se confruntă cu o concurență mult mai acerbă. Cu toate acestea el este, din punctul meu de vedere, cel mai bun atacant al momentului și al sezonului. Are cele mai multe goluri marcate în campionatul englez, fără el Arsenal s-ar afla undeva în zona de jos a clasamentului și a tras echipa după el atăt in Premier League cât și în Ligă. Toate acestea fără să aibă suportul unor mijlocași de talia celor de la Barcelona sau să aibă colegi în ofensivă de calibrul celor de la Real. 

Cei mai tari fani

Mereu există întrebarea "ce echipă de fotbal are cei mai tari fani". Fiind o chestiune atât de subiectivă și criteriile de departajare sunt relative. Orice suporter poate susține, undeva pe bună dreptate, că echipa pe care o susține are cei mai cei fani, iar rivalii mor de ciudă.

Unii spun ca suporterii care se bat cu rivalii în cel mai viceral mod cu putință sunt cei mai tari, pe când alții susțin ideea potrivit căreia cei ce umplu meci de meci stadionul, indiferent de adversar, sunt cei mai buni. Echipa cu cei mai mulți membrii cotizanți poate fi considerată ca având fanii perfecți, pe când anumite voci consideră că fanii care susțin echipa (și aici sunt multe exemple) care a fost în trecut campioană iar acum se zbate în diverse ligi inferioare sunt cei mai tari. Părerile sunt diverse, un etalon nu există, iar "cât de tari" sunt fanii e cam dificil de măsurat. Mai mult, e posibil ca fiecare echipă să aibă suporterii cei mai de soi pentru o anumită perioadă de timp în existența sa.

Eu am mers pe ideea că cei mai tari fani i-a avut Olempique Marseille când, în momentul retrogradării formației în liga secundă din cauza unui blat, au mers în centrul orașului, au cerut permisiunea autorităților bisericești locale și au demontat statuia Fecioarei Maria de pe soclul ei, pentru ca aceasta să nu vadă momentul care întrista întreg orașul. Napoli este un alt exemplu de echipă posesoare a unor fani extraordinari care veneau în număr de aproximativ 50 de mii la fiecare meci cu toate că formația evolua în liga a III-a. Scotocind prin arhiva fotbaistică universală mai putem găsi astfel de exemple.

Sursa foto

În acest moment cei mai tari fani îi are, după părerea mea,  Dynamo Dresda Ce au făcut sporterii ca să merite acest statut? Foarte simplu: deși stadionul echipei (fostă campioană a Germaniei, în prezent aflată în liga a II-a) a fost suspendat, ei au cumpărat toate biletele care ar fi fost teoretic destinate pentru acea partidă. Astfel s-au vândut peste 30 de mii de bilete, fanii arătându-și atașamentul față de formația favorită. E drept că din cauza suporterilor meciul ar fi trebuit să se desfășoare cu porțile închise, însă modul în care ei au decis să-și răscumpere greșeala este demn de toată lauda și admirația, putând servi ca exemplu multor fani cu temperament vulcanic și turbulent

Zalelalelalei Evridei

Deci așadar și prin urmare, aceasta este mirobolanta, minunata, fabuuloasa, colosala și incredibila (am rămas fără apelative) piesă zdrăngănită interpretată de Mandinga la celebra confruntare europeană, Eurovizion pe numele ei. Nu-s eu mare priceput și cunoscător într-ale muzicii, dar nu cred că trebui să fii mare geniu ca să-ți dai seama că piesa compusă (cu multă trudă) de legendarul Costi Ioniță (acest Frank Sinatra dâmbovițean) nu e mai mult decât o zornăială. 

Sursa foto

Probabil că membrii juriului, printre care oameni ce se pretind a fi cunoscători în muzică ( Luminița Anghel, Dan Teodorescu, George Zafiu), s-au gândit că această ciozvârtă audio cu pretenții de piesă va face carieră în zona Europei Orientale (grandioasa finală va avea loc la Baku, Azerbaidjan). După părerea mea, de profan în muzică, "maneluța" asta va aduce României o bine-meritată clasare în ultimele 10 locuri într-un concurs care și așa nu are mare relevanță. Chiar nu-mi aduc aminte ca Eurovizionul să fi lansat vreun mare star de calibrul Madonnei sau al celor de la Scorpions.

Dacă melodia Zaleilah (ce nume cotropitor!) este demnă să reprezinte România la acest concurs, șanse mult mai mari ar avea Pavel Turcu în cucerirea culmilor Eurovizionului de pe meleagurile moldovenești.

Uite golul, nu e golul

Nu e deloc ușor să fii arbitru. Mereu există presiune, lucrurile trebuie menținute într-o stare de echilibru, jocul nu trebuie să scape de sub control iar la sfârșitul partidei toată lumea trebuie să fie mulțumită. Una dintre atribuțiile "cavalerilor fluierului" (adevărați luptători pentru distribuirea și  propășirea regulamentelor fotbalistice) este aceea de a valida golul, atunci când este cazul.

Există cazuri, total nefericite, când din varii motive (cel mai des un arbitru spune că nu a văzut faza) golurile nu sunt acordate. Un astfel de exemplu sa avut loc în partida de Premier League dintre Bolton Wonderers și QPR când tușierul Bob Pollock nu a semnalizat golul perfect valabil (mingea a intrat aproximativ o jumătate de metru în poartă) marcat de către Clint Hill (QPR). 

Sursa foto

Cum s-ar zice în limbaj de Liga I această eroare de arbitraj "a influențat decisiv cursul jocului". Îmi și imaginez ce scandal ar fi ieșit dacă la o partidă, să zicem FC Brașov - Sportul Studențesc, un arbitru asistent (Sebastian Ghoerghe să presupunem) nu ar fi văzut o asemenea fază de joc. Parcă și văd cum Vasile Șiman (patronul "stundenților) ar acuza brigada, și în general corpul de arbitraj, că defavorizează echipele mici, cum va retrage el echipa din campionat dacă astfel de situații se mai repetă și s-ar întreba, retoric firește, de ce astfel de situații nu li se întâmplă "granzilor". După vreo două zile, la Digi Sport, Ion Crăciunescu (șeful CCA) ne-ar  explica cât de grea este misiunea arbitrilor, presiunea care îi apasă, cum tușierul avea câmpul vizual obstrucționat și cum astfel de faze se mai întâmplă. Presa cu siguranță ar vui și i-ar pune la zid pe arbitrii care și așa câștigă prea mult, Mitică de la Ligă le-ar da dreptate în final conducătorilor că se impune aducerea arbitrilor străini, iar Capatos ar arăta, în exclusivitate, rezultatele de la ultimul consult oftalmologic al nefericitului tușier. Tot acest circ mediatic ar dura vreo căteva săptămâni, timp în care posturile TV de sport ar face analize peste analize iar ziarele ar scrie doar despre "golul fantomă".

Cert este că shit happens și la case mult mai mari ! Cu toate că nu se poate scuza o astfel de gafă (am văzut una și la ultimul campionat mondial), până nu se va introduce proba video (măcar pentru astfel de faze) vom mai avea parte de astfel de erori care pot fi scuzate și acuzate la nesfărșit. Cei de la QPR s-au inflamat puțin după care și-au văzut de joc. În repriza a doua au egalat, însă Bolton a dat pe final lovitura de grație. Deși a pus umărul la victoria gazdelor, nimeni de la oaspeți nu a luat de gât tușierul (care cred că nu se mândrește cu o astfel de prestație) și nici presa nu a făcut mare tam-tam. Este de admirat o astfel de atitudine și merită adoptată, măcar pe jumătate.

Don Giovanni găinarul

În domeniul economic, sfera activităților mercantile, categoria "profesională" care se bucură de cele mai consistente venituri este "breasla" intermediarilor. Nu producătorul și nici consumatorul nu câștigă mai mult de pe urma tranzacționării unui produs decât o face intermediarul. 

De când infamul Horst Dassler a făcut din fotbal un conglomerat afaceristic, "vânzătorii de iluzii" (care pot vinde orice, oricui) s-au aciuat pe lângă personajele cheie din acest sport. Practic, cu cât jucătorul sau antrenorul este mai valoros, cu atât mai priceput este personajul din umbră care "îi reprezită" interesele. Impresarii pot face ca un jucător de liga a III-a să fie vândut la preț de primă ligă, sau măcar să obțină un salar de primă mână. Nimic nu se întâmplă fără ca un agent de jucători să-și dea acceptul. În această tagmă și-au făcut simțită prezența și românii, în special prin reprezentantul de frunte pe numele său Ioan "Giovanni" Becali.

Sursa foto

Nu cred că există multe persoană interesată de fotbal care să nu fi auzit măcar o dată de cel mai "venerabil" membru al dinastiei Becali. Până acum 2-3 ani, Giovanni (ce nume nobil) era prezent constant in prim-plan. Nu trecea săptămână fără să auzim cum a mai transferat o "mare speranță" sau cum a contribuit la propășirea materială și spirituală a sportului în general și a fotbalului în particular. La cât bine a făcut și la cât efort a depus, cui îi mai păsa de niște firfirei (a se citi mulți bani) pe care nu-i declarase fiscului (că doar e la modă). Când gluma s-a îngroșat, "maestrul păpușar" a tras cortina și s-a retras din lumina reflectoarelor. 


A reapărut pe firmament concomitent cu mediatizarea puternică de care a avut parte dosarul în care este cap de afiș pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Pentru ca revenirea să nu fie una fără fast, pe YouTube a apărut un filmuleț în care "respectabili" Don Giovanni ne explică nouă, celor ce "nu ne știm" cu ilegalitățile, despre cum stă treaba (cum ar fi zis Ion Țiriac) cu șmecheriile. În viziunea marelui ideolog Becali, lucrurile stau cam așa:

Acelaș personaj lugubru a acordat un interviu Gazetei Sporturilor (disponibil aici) în care ne explica cât este el de tare, cum a făcut avere și căt de priceput este el la fotbal. 

Din modul în care se comportă și la ce atitudini afișează, acest "atârnător" merită cel mult statutul de găinar, infracțiunile de care este acuzat săvârșindu-le mai mult din întâmplare sau încercând să copieze ce a auzit de la alții. Dacă ar fi cu adevărat un gangster (cum se consideră) în primul rând ar avea o atitudine mult mai retrasă și mai ferită de ochii lumii. În al doilea rând nu ar spune (a se citi zbiera din toți bojocii) în gura mare cât de fioros este și cum le tremură tuturor budigăile când își face el majestuos apariția. Mai mult, se știe că la fel cum un magician nu-și spune niciodată trucurile, la fel nici un infractor nu dezvăluie cât de periculos poate fi. Practic, Don Gogoașă Becali se discreditează singur, manifestându-se ca un bădăran necioplit cu puternice complexe de inferioritate. Dacă ar fi dumnealui un mare mafiot, simpla pronunțare a numelui său ar stârni frică și oroare, când de fapt numele său provoacă scârbă și lehamite.

De precizat că acest pseudo-ilegalist a avut o manifestare golănească și josnică la adresa lui Emanuel Terzian într-o emisiune la Sport.ro, însă a scăpat basma-curată ca de multe alte ori.

Ala-bala, iată iese campioana!

 Că tot e la modă, m-am gândit că este oportun să-mi exprim și eu  predicțiile vizavi de echipele care vor fi încoronate campioane la finalul sezonului 2011/2012. Iar cum vorba multă (adică polologhia), sărăcia omului, să vedem favoritele (ele, echipele):

Sursa foto

1. Spania

Campionatul spaniol este, de câțiva ani, cel mai insipid, inodor și anaerob dintre toate marile competiții europene. Nu cred că vreun adept al fotbalului își închipuie că vreo echipă în afară de Barcelona sau Real Madrid poate avea pretenții reale la titlu. Anul acesta se pare că în sfărșit supremația extraterestră  s-a încheiat iar galacticii vor fi încoronați la finalul stagiunii. Favorita certă pentru mine este Real Madrid, aflată la o distanță de 10 puncte (adică vreo căteva milioane de ani lumină în limbaj cosmic) față de Barcelona.


2. Germania


Cu toate că la începutul sezonului aș fi pariat fără să clipesc pe Bayern ca favorită clara, în acest moment mi-e clar că bavarezii cam pot spune pas titlului. După mai bine de jumătate de sezon scurs, în cursa pentru salatiera supremă se află doar Munchen-ul, Dortmund-ul si Gelsenkirchen-ul. La cum se coportă echipele, pare destul de clar că Signal Iduna Park va fi arena pe care se va celebra victoria la final, Borussia fiind, cel mai probabil, cea mai îndreptățită să spere a titlu. Shalke04 și Bayern se vor lupta pentru poziția a doua, iar Borrusia Munchengladbach va încerca să se infiltreze în bătălie.



3. Italia


Il Calcio pare să fi cernut echipele iar în acest moment AC Milan și Juventus se află în pole-position pentru cîștigarea campionatului. Cu toate că în prima parte a campionatului Udinese, Napoli și Inter păreau că vor ridica pretenții concrete la titlu, în acest moment doar formația din Udine ține aproape de duetul milanezo-juventin. Dezamăgitoare sunt rezultatele Inter-ului care gâfâie puternic și se poticnește teribil chiar și cu echipe de "calibrul" Novarei.În acest moment favorita mea pentru rechiziționarea titlului în Italia este AC Milan, dar mă aștept ca Juventus să se lupte până în ultimul minut și, de ce nu, să furnizeze o surpriză în final.


4. Anglia


Am avut mari așteptari de la acest sezon al Premier League în speranța că lupta pentru șefia Big Four va fi mai strânsă. La ora actuală, campionatul Angliei pare a fi o afacere a orașului Manchester, între United și City. Cred că șansele sunt relativ egale, diferența fiind variind între 2 și 5 puncte. O favorită nu se întrevede, însă aș miza pe United, care îl are pe Sir Alex Ferguson pe banca tehnică (care e cu vreo 4 clase peste Mancini) și pe Scholes si Giggs pe gazon care pot înclina decisiv balanța în favoarea diavolilor. La fel de palpitantă și echilibrată este și lupta pentru locurile 3-4, unde Arsenal, Chelsea și Tottenham își dispută locurile de Champions League.

5. Franța

Cel mai animat și disputat campionat din Europa este în această perioada Ligue 1. După meciuri ca PSG-Montpellier și OL-PSG, două derby-uri veritabile, este clar că valoarea echipelor este foarte apropiată, iar campionatul va fi puternic disputat. Spre deosebire de ceilalți ani "greii" Marseille și Lyon se află în mijlocul plutonului, obiectivul acestor două foste campione părând a fi prezența întro cupă europeană. Fără acești doi clasici în lupta directă pentru titlu, bătălia se dă între Montpellier, o revelație absolut extraordinară, PSG, o echipă fără mari rezultate ăn trecut dar cu un colosal capital financiar, și Lille, campioană în exercețiu care are o constață a rezultatelor destul de bună. La acest grup se adaugă Saint-Etienne și Toulouse, două echipe care în teorie nu emit mari pretenții însă pe teren sunt foarte eficiente iar locurile 4, respectiv 5 le recomandă drept candidate cel puțin pentru locul 3, care duce în ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor. Din punctul meu de vedere, favorită ar fi PSG, pentru lotul experimentat și prezența lui Ancelotti pe banca tehnică, dar nu aș fi surprins dacă Montpellier ar menține constant ritmul actual iar la final ar fi în fața parizienilor. Nici Lille nu e de neglijat, ea beneficiind de inerția creată anul trecut, care i-a adus titlul, și de lotul omogen de care dispune. Astfel, dintre toate competițiile de prim rang, prima ligă franceză este cea mai spectaculoasă, imprevizibilă și care a furnizat, și probabil va mai furniza până la final, cele mai mari surprize.






Ca o completare, în Portugalia cred ca Porto vă câștiga din nou titlul iar în Olanda PSV va ieși campioană.

(Sursă foto echipe)