Într-o eră în care sportivii sunt tot mai apropiați ca valoare și ca fizic, mereu se încearcă dezvoltarea a noi metode care să le dea unora acel avantaj decisiv spre marea izbândă. Cum talentul ține absolut de înzestrarea fiecăruia în parte, ținând mai mult de hazard, singurul aspect care poate fi îmbunătățit este partea fizică. Și cum antrenamentul de zi cu zi, truda depusă cu abnegație și perseverența nu sunt de ajuns, "eminențele cenușii" care trag sforile prin sport au găsit soluția: DOPAJUL!
![]() |
Sursa foto |
Acest fenomen, din punctul meu de vedere, este unul foarte larg răspândit cu ramificații foarte adânci și fiind factorul decisiv în multe rezultate de răsunet și recorduri doborâte. De asemenea, când arbitrul nu a putut fi cumpărat sau adversarii păreau a fi mai puternici, dopajul a rămas ultimul "instrument" pentru a obține victoria.
![]() |
Sursa foto |
Cine se încumetă acum să acuze vreun sportiv, încă nedovedit, de practici "oculte" este foarte repede acuzat că duce o "vânătoare de vrăjitoare", iar din moment ce dovezile palpabile nu există "hoțul neprins, negustor cinstit". Problema este că, la fel ca și în actul de justiție, este foarte greu să prinzi un sportiv dopat (costurile materiale și umane fiind foarte mari). Cine se face uz de o astfel de practică are de cele mai multe ori grijă să se ferească de posibilele controale. Un alt impediment este acela că forurile de conducere ale celor mai multe sporturi văd în activitatea de control și depistare a sportivilor dopați un lucru derizoriu și care nu merită foarte multă atenție. Există, evident, o organizație care luptă împotriva dopajului, Agenția Internaționala Anti-Doping, însă aceasta devine inutilă de vreme ce în multe sporturi cei ce se ocupă de destinele acestora sunt mai interesați de billanțurile financiare pozitive decât de lupta contra dopajului.
Practic, sportul cel mai feroce controlat și ținut sub supraveghere este ciclismul, unde anual sunt întreprinse sute de controale și rar trece un an în care un mare nume din acest sport să nu fie prins "la borcanul cu miere". Cel mai recent caz este al ibericului Alberto Contador care a fost depistat pozitiv la un control iar acum este suspendat din marile competiții, el rămânând și fără ultimul titlul câștigat în Turul Franței.
![]() |
Sursa foto |
În afară de cicliști și câțiva atleți nu vedem prea des sportivi despistați, demostrați iar apoi suspendați pe motiv de dopaj. Cele mai multe sunt suspiciunile care planează asupra sportului în general, iar cei suspectați resping din start acuzațiile argumentând că sunt nefondate, fiind doar niște "teorii ale conspirației". Dar cum nu iese foc fără fum, merită aplecată urechea și privit cu mai multă atenția la maniera în care unii sportivi au ajuns la statutul de cult în urma unor performanțe denumite, uneori la propriu iar alteori la figurat, supra-omenești.
La o cercetare mai amănunțită, se pot descoperi unele indicii care puse cap la cap înfățisează o imagine meschină a sportului, care se dorește a fi imaculată. Spre exemplu, foarte interesant a fost poziția fostului jucător de tenis Yannick Noah care sugera într-un interviu că sportivii spanioli ar face uz de metode ilegale pentru a-și spori performanțele. Răspunsul la aceste acuze nu a întârziat, Rafael Nadal și Pep Guardiola apostrofându-l puternic pe francez. Și despre Nadal s-a spus la un moment dat că performanțele sale au la bază dopajul, ca de altfel și gruparea catalană cundusă de Guardiola. Iar dacă la aceste nume îl adăgăm pe Contador, alături de alte nume din ciclism, ajungem la o constantă - celebrul doctor Fuentes. Acest doctor cu vaste competențe sportive se află în prezent arestat tocmai pentru implicarea sa în activități de dopaj. Ce e iarăși interesant, e că domnia s-a a spus după ce a fost arestat că dacă ar fi să spună tot ce știe, ar avea de suferit atăt FC Barcelona cât și naționala de fotbal a Spaniei.
Este clar că până vor exista probe concrete nu poate fi nimeni acuzat, dar pot fi ridicate întrebări. Iar aceste întrebări sunt absolut necesare din moment ce există sportivi care fie recunosc că s-au dopat sau povestesc anumite întâmplări din trecut care în prezent sunt legate puternic de dopaj. Spre exemplu Bjarne Riis, ciclist danez, a recunoscut după ce s-a retras din activitate că s-a dopat, iar marele Franz Beckembauer a povestit într-un interviu că exista o metodă prin anii `80 prin care fotbaliștii își împrospătau sângele (aluzie la anumite transfuziile sanguine care sunt considerate practici doping).
Cu certitudine că talentul nu poate fi dopat, dar substanțele care îmbunătățesc artificial performanțele fizice permit sportivului să-ți manifeste nestigherit calitățile, efortul depus ne putând să afecteze performanțele. Astfel, putem vedea o mulțime de fotbaliști, tenismani, atleți sau handbaliști care după ce au ieșit de pe teren nu prezintă nicio urmă de efort fizic. Ei arată de parcă atunci cănd merg acasă au energie să aspire, să taie lemne sau să mute mobila.
![]() |
Sursa foto |
Foarte grav este că unele astfel de practici pot duce la tragedii. Deși nu s-a făcut o conexiune clară, drame precum cea a lui Marc Vivien Foe, Antonio Puerta și mai recent a lui Fabrice Muamba par a avea legătură cu dopingul. Fie e vorba de un anevrism, cum a fost cazul la Foe, fie o afecțiune cardiacă, la Puerta și Muamba, astfel de probleme sunt cauzate de substanțe sau practici menite să ofere o doză considerabilă de energie, uneori fatală. Iar până ce aceste practici nu vor fi mai bine și mai eficient contracarate, vom mai avea parte de imagini cu "eroi căzuți la datorie", cu familii compleșite de tristețe, fețe inmărmurite și discursuri patetice care să deplângă și să elogieze soarta "gladiatorilor" din arenele sportive.